Tot mai mulți oameni simt că pierd controlul asupra vieții lor. Afecțiunea care-i macină din interior
Frica și neliniștea formează în interiorul emoției fundamentale, denumite anxietate, corpul central. Pe această bază, anxietatea se dezvoltă până în momentul în care controlează 100% individul.
Cum putem identifica anxietatea?
Identificarea anxietății este relativ simplă. ,,Pornim de la următoarea impunere: obligativitatea interpretării emoționale a tot ceea ce simțim că este nou în noi și nu neapărat pozitiv. Când subiectul se gândește la lucrurile pe care vrea să le facă, dar nu mai poate, și când individul poziționează în timp, sub forma înainte și după, anumite lucruri ce nu mai este capabil să le realizeze, atunci putem vorbi de schimbări””, precizează psihologul Radu Leca pentru CSID.
Ce anume se schimbă într-un individ cuprins de anxietate?
Sistemul valoric, implicarea emoțională, structura motivației, apariția fricii fără origine, neliniștea. Ca un individ să poată recunoaște anxietatea, trebuie să accepte următoarele: ceea ce simte că este acum, ceea ce a fost înainte de frică și ceea ce poate deveni dacă acceptă starea de anxietate. Prin conștientizarea problemei, a sursei problemei și a posibilelor rezolvări, subiectul începe războiul cu el însuși.