Un chirurg a amputat piciorul greșit al unui pacient. Sentința judecătorilor

Un chirurg a amputat piciorul greșit al unui pacient. Sentința judecătorilor
Publicat: 02/12/2021, 12:47

Un chirurg din Austria a fost găsit vinovat de neglijență gravă după ce a amputat piciorul greșit al unui bărbat de 82 de ani. Pentru fapta sa, medicul a fost amendat cu 2.700 de euro.

Chirurgul în vârstă de 43 de ani a spus că totul a fost o „eroare umană”, dar judecătorul a găsit-o vinovată de neglijență gravă și a amendat-o cu 2.700 de euro, scrie The Guardian.

Medicul a marcat piciorul greșit al pacientului în vârstă de 82 de ani, care avea nevoie de amputare. Greșeala a fost observată la două zile după efectuarea intervenției chirurgicale.

Instanța a acordat despăgubiri în valoare de 5.000 de euro văduvei pacientului, care a decedat înainte ca acest caz să ajungă în instanță.

Conducerea spitalului unde a avut loc incidentul a declarat într-un comunicat că „au fost analizate în detaliu cauzele și circumstanțele acestei erori medicale”, iar procedurile interne au fost discutate cu echipa.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
„Un limbaj pe care Putin îl înțelege”. Ce sunt rachetele ATACMS cu rază lungă cu...
Mihaela Botezatu a răbufnit la nici o săptămână de la moartea lui Silviu Prigoană: „Eu...
FOTO. Ce imagini! Apariția decoltată şi transparentă a celei mai frumoase jurnaliste sportive din lume
Cum va fi influențat războiul după ce SUA au permis Ucrainei să atace Rusia cu...
IMAGINI CUTREMURĂTOARE de la înmormântarea Andreei Cuciuc! Lacrimi de jale și piese interpretate de adolescentă...
Cum arată în realitate misterioasa plajă neagră din Game of Thrones. A devenit unul dintre...
Prima reacție a Moscovei, după ce Kievul a primit dreptul să folosească rachete ATACMS pentru...
Divorț surprinzător în showbiz! Vedeta pe care ai văzut-o la PRO TV într-un serial celebrul...
1.800 de lei ÎN PLUS la pensie, în decembrie 2024, pentru 400.000 de pensionari din...
Răcire bruscă în toată țara, de la mijlocul săptămânii, cu diferențe și de 15 grade...
Igor Cuciuc își urlă neputința: Andreea, întoarce-te acasă! Durere sfâșietoare
A apărut o nouă teorie în cazul morții lui Vladimir Shklyarov! Balerinul rus ar fi...
Avem testamentul lui Silviu Prigoană. Ce primesc Adriana Bahmuțeanu și celelalte foste soții
Rovinieta NU se mai plătește înaintea efectuării călătoriei. Legea a intrat în vigoare
Ciolacu, Grindeanu si Simonis s-au plimbat in străinătate în avioane private, închiriate de firma Nordis....
Structura IMENSĂ găsită pe fața ASCUNSĂ a Lunii
A murit cel mai iubit actor. Lumea e în lacrimi: Pierderea pe care o simțim...
Cea mai mare frică a lui Ceaușescu. Cum a ajuns să preia puterea totală
De ce întârzie UEFA verdictul în cazul meciului România- Kosovo. Când ar putea veni decizia
Imagini șocante cu părinții Andreei Cuciuc, din timpul slujbei de înmormântare! Artistul, cu mâinile pe...
VIDEO Daniela Iliescu este gravidă cu al doilea copil! Culiță Sterp și partenera lui au...
Starul baletului Vladimir Shklyarov a murit după ce a căzut de la un balcon. Cum...
BANCUL ZILEI. Bulă o întreabă pe Bubulina: – Ce ai pregătit pentru astăzi?
Cu cât s-a vândut la licitație un ceas de buzunar dăruit căpitanului care a salvat...