UNICEF: Una din cinci persoane bolnave de Ebola este copil
„Epidemia cauzată de virusul Ebola a afectat peste 24.000 de persoane, între care 5.000 de copii, și a provocat moartea a peste 10.000 dintre ele începând din ianuarie 2014. Ea continuă să pună în pericol viața și siguranța viitorului copiilor și familiilor acestora”, se arată într-un raport al UNICEF.
Până în prezent, peste 16.000 de copii din întreaga lume și-au pierdut unul sau ambii părinți din cauza epidemiei de Ebola, potrivit UNICEF.
Bilanțul epidemiei de Ebola care afectează de peste un an Africa de Vest a depășit 10.000 de morți, a anunțat joia trecută Organizația Mondială a Sănătății.
Epidemia din Africa de Vest, cea mai gravă de la identificarea virusului, în 1976, a izbucnit în decembrie 2013, în sudul Guineei, după care s-a propagat în Liberia și Sierra Leone. Virusul avea să fie identificat abia în martie 2014.
Un prim vaccin, VSV-EBOV, creat de către Agenția pentru Sănătate Publică din Canada, este în curs de testare clinică, începând de la 7 martie, în Guineea.
Celălalt vaccin, dezvoltat de către firma britanică GSK împreună cu Institutul american pentru Alergii și Boli Infecțioase, este testat începând din februarie în Liberia.