Valeriu Gheorghiţă avertizează: Perspectiva unui nou val este cât se poate de clară, iar varianta Delta are toate caracteristicile să devină dominantă
Valeriu Gheorghiţă, șeful campaniei naţionale de vaccinare împotriva COVID-19, a declarat că perspectiva unui nou val este cât se poate de clară şi foarte probabil că varianta Delta a tupinii virale are toate caracteristicile să devină dominantă.
„Fiecare centru de vaccinare fix va avea ca obiectiv asigurarea de echipe mobile. Este important ca ntr-o perioadă de circa o lună – o lună şi jumătate să asigurăm trecerea prin fiecare localitate în parte, pentru că perspectiva unui nou val în special în sezonul rece, în toamnă, este cât se poate de clară şi foarte probabil că varianta Delta a tupinii virale are toate caracteristicile să devină dominantă”, spune Valeriu Gheorghiţă.
Gheorghiţă mai spune că este important să fie asigurat accesul la vaccinare a tuturor persoanelor care doresc să se vaccineze.
„Vom informa pe toate canalele oficiale reprezentanţii autorităţilor locale, primarii, pentru a colabora cu reprezentanţii direcţiilor de Sănătate Publică, în perspectiva accesului la vaccinare şi pentru a pune la comun toate resursele de la nivelul judeţului şi local pentru a facilita procesul de vaccinare”, adaugă şeful CNCAV.
El precizează că intenţia autorităţilor este ca echipele mobile să asigure procesul de vaccinare in fiecare localitate.
Interesul pentru vaccinare, din ce în ce mai scăzut. Mai multe centre vor fi înschise sau vor avea programul modificat
Valeriu Gheorghiţă a mai anunțat că o parte din centre de vaccinare vor fi închise sau vor avea programul modificat din cauza numărului redus de persoane care se imunizează.
„În urma propunerilor primite de la DSP-uri în 11 centre de vaccinare activitatea va fi sistată temporar. Se reduce programul de lucru în 127 de centre de vaccinare şi sunt închise 70 de fluxuri din centre de vaccinare care aveau peste trei sau patru fluxuri la care activitatea era redusă. La nivelul fiecărui centru de vaccinare va fi afişat programul de lucru. Va fi actualizat programul centrului de vaccinare în platforma naţională de programare a vaccinarii”, a spus Gheorghiţă în cadrul unei conferinţe de presă