Numărul donatorilor de sânge a crescut cu 80%, după MAJORAREA valorii tichetelor. Șef Centru: „Programarea se face cu ajutorul unei aplicații”
Centrele de transfuzii au fost asaltate de donatori după ce valoarea tichetelor pe care le primesc aceștia s-a majorat de la 67 de lei la 280 de lei. Numărul de donatori a crescut cu 70-80 % față de aceeași perioadă a anului trecut. În acest context, reprezentanții centrelor au fost nevoiți să găsească soluții pentru a gestiona situația.
La Centrul de Transfuzie Sanguină Bucureşti se folosește din data de 15 ianuarie o aplicație în care donatorii se pot programa.
„Este foarte important ca oamenii să doneze deoarece sângele, la propriu, salvează vieți. O pungă de sânge poate face diferența între viață și moarte de cele mai multe ori sau un produs sanguin poate ajuta un pacient să depășească un moment critic în evoluția unei boli, deci salvează vieți”, a precizat, pentru Gândul, directorul Centrului de Transfuzie Sanguină București, Lucia Grijac.
„Numărul donatorilor a crescut cu 70-80%”
Directorul Centrului de Transfuzie Sanguină București, Lucia Grijac, spune că în anii anteriori era foarte greu să găsești donatori. În schimb, de la începutul lui 2024 și până acum, numărul lor a crescut cu 70-80%.
„Cele mai căutate grupe sunt grupele cu RH-ul negativ, iar dintre cele cu RH-ul negativ, cea mai rară este grupa B4 negativ. Eram nevoiți să apelăm la donator și să avem campanii de informare și de chemare a donatorilor la centru deoarece, de multe ori, întâmpinam situații dificile în care nu aveam pentru spitale produsele de care anumiți pacienți aveau nevoie. Deci numărul de donatori era mai scăzut.
Acum, după creșterea acestor beneficii acordate donatorilor, numărul lor a crescut semnificativ la Centrul de Transfuzie București, undeva cu 70-80% dacă vom compara cu aceleași zile ale anului trecut. Au fost zile în care numărul donatorilor chiar s-a dublat”, a completat Lucia Grijac.
De la 1 ianuarie, valoarea tichetului pe care îl primește un donator de sânge a crescut de patru ori. Astfel, oamenii au luat cu asalt centrele de transfuzii.
„Este o diferență mare. Totuși, noi sperăm să revină donatorii fideli, care au mai donat, pentru că eu, ca medic, nu încurajez prezentarea la donare condiționată de primirea unor beneficii financiare sau beneficii materiale. Donarea ar trebui să rămână un act voluntar prin care donatorul să fie dornic să ajute un seamăn, să ajute un pacient, să ajute pe cineva care are nevoie de acea pungă de sânge”, a adăugat cadrul medical.
„Pentru prima dată am fost în situația în care am limiat accesul”
La Centrul de Transfuzie Sanguină Bucureşti, pentru a face față numărului de donatori, s-a luat decizia ca accesul la donare să fie asigurat în baza unei programări. Programarea se face cu ajutorul unei aplicații și, astfel, timpul de aștepare a devenit din ce în ce mai mic, iar cadrele medicale pot gestiona situația.
„S-a aglomerat centrul de transfuzii și am fost, cred că pentru prima dată, în situația în care să limităm accesul donatorilor, adică în primele zile, la propriu, să închidem ușa. Nu este plăcut, e o situație extrem de delicată, pentru că nu vrem să trimitem pe nimeni acasă, dar suntem și noi limitați de capacitatea pe care o avem, de spațiu de care dispunem, de personalul pe care îl avem și am observat că în primele zile și timpul de așteptare era foarte mare pentru donatori, astfel încât fiecare centru a încercat să găsească cele mai bune soluții și să rezolve aceste mici probleme.
Pentru Centrul de Transfuzie București am gândit ca donatorii să se prezinte la centru cu o programare. Timpul de așteptare a scăzut semnificativ. Pe noi ne-a ajutat să ne organizăm mai bine activitatea, pentru că dacă îți începi ziua și știi că ai un număr de donatori în ziua respectivă, poți să te organizezi și să îi gestionezi foarte bine. Feedback-urile primite de la donatori în aceste prime zile cu programare au fost foarte bune, astfel încât vom merge pe această modalitate de a se prezenta la donare cu programarea, o programare cu ajutorul unei aplicații.
Donatorii sunt foarte încântați deoarece în anul 2024 avem cu toții gadget-uri, utilizăm aplicațiile, sunt niște termeni foarte cunoscuți pentru toată lumea. E foarte ușor. Sunt câteva lucruri pe care trebuie să le introduci în acea aplicație. Din câteva clickuri, două-trei clickuri ți-ai făcut o programare și altfel, poți avea certitudinea că în ziua respectivă vei fi primit la centru și dacă vei fi eligibil vei și dona în ziua respectivă„, a explicat directorul Centrului de Transfuzie Sanguină București.
Pentru a dona sânge există câteva criterii pe care o persoană trebuie să le îndeplinească: să aibă vârste cuprinse între 18 și 60 de ani; o greutate de cel puțin 50 de kilograme; să nu fi suferit intervenții chirurgicale în ultimele șase luni; să nu urmeze tratamente împotriva afecțiunilor cardiovasculare, renale, psihice, hepatice sau endocrine; să aibă o tensiune arterială sistolică cuprinsă între 100 și 180mmHg.
CITEȘTE ȘI:
CREȘTE valoarea tichetelor de masă. De la 1 ianuarie 2024, acești români vor primi mai mulți bani
Comunitatea de mobilizează pentru victimele și familiile afectate de exploziile de la Crevedia