Prima pagină » Sănătate » Vlad Ciurea spune care sunt ALIMENTELE pe care nu trebuie să le mâncăm, chiar dacă ne e poftă. Mai ales cei cu vârsta de peste 44 de ani

Vlad Ciurea spune care sunt ALIMENTELE pe care nu trebuie să le mâncăm, chiar dacă ne e poftă. Mai ales cei cu vârsta de peste 44 de ani

Vlad Ciurea spune care sunt ALIMENTELE pe care nu trebuie să le mâncăm, chiar dacă ne e poftă. Mai ales cei cu vârsta de peste 44 de ani

Prof. Dr. Alexandru Vlad Ciurea susține că, după vârsta de 44 de ani, nu mai ai voie să mănânci aceste alimente.

Este vorba de mici și cârnați, atât de delicioși, dar nocivi pentru sănătatea noastră.

„Care e alimentul care ar trebui scos acum din dietă pentru a funcționa creierul?”, l-a întrebat Cătălin Măruță pe Vlad Ciurea, în una din emisiunile sale.

„Cârnatul trebuie scos, cârnatul gras”, a spus medicul Vlad Ciurea.

„ Sunt mare amator de mititei, dar, îmi pare foarte rău, până la vârsta dumneavoastră (n.r. i se adresează lui Cătălin Măruță, care are 44 de ani), după această vârstă, cu măsură. De poftă. Nimeni nu spune că de poftă nu avem voie”, a precizat Vlad Ciurea.

Medicul Vlad CIUREA spune dacă este sănătos să mănânci slănină cu ceapă. Românii adoră combinația: „Mai trebuie o generație ca să ne educăm”

Medicul Vlad Ciurea a explicat dacă este sănătoasă sau nu slănina cu ceapă, acest adevărat deliciu pentru români. De altfel, este un aliment consumat din cele mai vechi timpuri.

Medicul Vlad Ciurea a subliniat, în primul rând, că nu trebuie să renunțăm la alimentele care ne-au făcut mari, mai ales că produsele consumate în perioada copilăriei sunt primele elemente care pătrund în celulele organismului. În al doilea rând, echilibrul este secretul unei sănătăți de fier.

Dr. Ciurea spune ce trebuie să facem când suntem în criză de TIMP. „Nu ne rămânem decât un singur lucru”

Senzația lipsei de timp ne afectează pe toți, iar medicul Vlad Ciurea vine cu o soluție pe cât de simplă, pe atât de salvatoare. „Nu ne rămâne decât un singur lucru”, explică Ciurea.

Nu avem timp, alergăm de colo până colo, iar ziua de 24 de ore ar trebui să fie de 30 de ore pentru a ne ajunge. E sentimentul care ne „macină” pe toți, de la copii la adulți, de la tineri la bătrâni, în societatea contemporană.

Vlad Ciurea spune care sunt ALIMENTELE pe care nu trebuie să le mâncăm, chiar dacă ne e poftă. Mai ales cei cu vârsta de peste 44 de ani

Vlad Ciurea spune care sunt ALIMENTELE pe care nu trebuie să le mâncăm, chiar dacă ne e poftă. Mai ales cei cu vârsta de peste 44 de ani

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Alertă epidemiologică în România: Primul deces din cauza virusului gripal din acest sezon la o femeie din Cluj
Digi24
Administrația Trump interzice vizele de SUA pentru cinci europeni, printre care și fostul comisar Thierry Breton. Care este motivul
Cancan.ro
Ce pensie are Cornel Dinu. Câți bani încasează de la statul român, de fapt
Prosport.ro
FOTO. Mădălina Ghenea le-a tăiat răsuflarea tuturor când a apărut așa la filmări
Adevarul
Poți câștiga 30.000 de euro în șase luni dacă accepți această slujbă pe o insulă pustie din Scoția. Ce sarcini are angajatul
Mediafax
Sudul țării, sub cod galben de ninsori în Ajunul Crăciunului. În ce zone se așteaptă un strat mai consistent de zăpadă
Click
Orașul care va avea primul tren suspendat din România
Digi24
Ce au pățit două ucrainence care au încercat să treacă granița cu 60.000 de dolari ascunși în încălțăminte
Cancan.ro
Plutonierul major Mirel Tulitu a murit într-un accident rutier cumplit. 3 fetițe au rămas acum orfane de tată 😢
Ce se întâmplă doctore
Cum se menține în formă Ricky Martin, la 53 de ani! Zeul latino care sfidează timpul
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Brandul chinezesc ce depășește pragul de 1.000 de unități vândute în România, la câteva luni de la lansare
Descopera.ro
Misterul Triunghiului Bermudelor, posibil rezolvat! Ce au descoperit doi seismologi?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-a pus dracu' să-mi iau păpușă gonflabilă inteligentă!
Descopera.ro
Scanările cerebrale dezvăluie un pericol ascuns în alimentele ultra-procesate