Ziua Internațională de Conștientizare a Autismului: Copilul cu autism nu privește mama în ochi, o „șterge” cu privirea

Luminița Mihai, șeful Centrului de îngrijire pentru copii cu tulburări de spectru autist din Spitalul de Psihiatrie Titan „Constantin Gorgos”, a declarat, pentru MEDIAFAX, cu ocazia Zilei Internaționale de Conștientizare a Autismului, că primele semne de autism pot fi observate foarte devreme la un copil, înaintea împlinirii vârstei de un an.

„Când ar trebui să se îngrijoreze mama? Foarte devreme, când încă nu a împlinit un an copilul. Faptul că nu privește în ochi mama care vine spre el să-l prindă în brațe, o ‘șterge’ cu privirea, cum zicem noi, nu răspunde cu acea față luminoasă când o vede, în momentul când mama îl strigă (la vârsta de șapte – nouă luni) copilul nu reacționează la nume. De obicei, când se aude strigat, copilul întoarce capul stânga – dreapta. Apoi, se vede mai bine la un an – un an și un pic, când copiii rămân în jocul lor și nu reacționează. Stau singurei într-un colț de cameră, iar pe părinți nu-i deranjează că sunt singuri. Au jocuri stereotipe, numai într-un anumit fel se joacă”, a explicat medicul.

În centrul condus de Luminița Mihai ajung anual, în medie, 200 de copii, care rămân în evidența unițății chiar și până la vârsta de 16 – 17 ani.

Întrebată când ajung totuși părinții să își dea seama că ai lor copii ar putea avea o problemă medicală, medicul a spus că în general când văd că întârzie să vorbească.

„Mai mult decârt izolarea, părinții reclamă faptul că micuții nu vorbesc. Nu este cea mai frecventă problemă, dar le atrage atenția cel mai mult. (…) Pentru că popular se spune că băieții învață mai târziu să vorbească, atunci părinții stau până la trei ani și apoi vin către noi. Or, ar trebui să facem o campanie să îi învățăm pe părinți să vină mai reprede. Deci, când să vină la medic? Cât mai devreme, chiar și înainte ca micuțul să împlinescă un an”, a adăugat medicul.

Ea a mai spus că pot fi și forme mai ușoare de autism, iar copiii s-ar putea integra în școală.

„Din păcate acești copiii sunt marginalizați de profesori și de restul societății, sunt etichetați ca handicapați și nu sunt lăsați să se joace cu ceilalți copii. Cândva, prin ’90, erau clase speciale în școala normală pentru ca elevii din școala normală să învețe să aibă o toleranță față de aceștia. Din păcate nu s-a reușit acest lucru și avem același zid între clasele speciale și școala normală”, a mai spus șefa centrului.

În unitate, mai mulți părinți își așteptau copiii să termine tratamentul de zi.

„M-am speriat pentru că nu vorbea. Am un băiat mare de 19 ani și nu am trecut prin așa ceva. Cel mic întârzie cu vorbitul. Își dă drumul mai greu, are 3 ani și trei luni. Nu merge la grădiniță, acum face tratament. Este internat la Gorgos în spitalizare de zi, încerc să-l duc la grădiniță la anul”, povestește o mamă.

O alta spune că la un an a observat că băiatul are o problemă.

„De la un an am observat că Dragoș, acum 3 ani și două luni, este confuz, se uita mai mult pe sus, nu mă lua în seamă pe mine, nici pe tatăl lui, nu zâmbea, era foarte serios, foarte supărat și nu imita nimic din ceea ce încercam noi să-i spunem. Niciun sunet, nimic. Era absent. Asta ne-a dat de gândit. Am acceptat greu. Ne-a luat o perioadă, cam nouă luni, să înțelegem problema copilului. De fapt, am așteptat. Am zis că poate este mai încet, că băieții sunt mai înceți decât fetele. La un an și nouă luni am început terapia. Aici venim al doilea an, și acum copilul este total diferit. Suntem mulțumiți, este pe drumul cel bun. Încă nu merge la grădiniță, vrem să meargă de la anul la o grădiniță normală, și nu specială. Copiii nu trebuie izolați. Acum socializează aici în centru. Pe noi ne mângâie, ne ia în brațe, ne sărută, ne ascultă. Faptul că a fost ajutat de la 1,9 ani se vede”, a povestit mămica.

O bunică povestește necazurile pe care i le-a făcut copilului o educatoare.

„Și noi am ajuns aici pentru că nu vorbea. Am încercat la grădiniță, mai întâi particulară, dar nu am avut niciun rezultat. La stat, în prima zi, educatoarea mi-a zis că se izolează, că nu se joacă cu ceilalți copii, pentru ca a doua zi să spună că deja a explorat totul, că se urcă pe dulap, pe masă, pe scaun. Deci m-am dus într-o zi , iar copilul luase telefonul pe care educatoarea îl lăsase pe geam, ea l-a luat de mână și l-a târât pe parchet. L-am luat de acolo de-a doua zi”, spune femeia.

În schimb, la centru, „se văd rezultatele”.

„El este foarte curios, nu este statornic. Nu stă la măsuță, am făcut toate aranjamentele, nu stă. Are 4 ani și două luni. De șapte – opt luni repetă cuvintele. Nici nu pot să-i cer prea mult dacă a vorbit foarte târziu. Încercăm și noi, sperăm să fie bine. L-am înscris la grădiniță de patru ore. Am ajuns să-l duc o singură oră pe zi. Dar nu vrem să-l izolăm. La engleză nu-l primește, deși numără până la zece în engleză, la muzică nu-l primește, deși lui îi place să asculte muzică și să danseze. Nu-l primește la dans că deranjează ora. Părerea mea că sistemul de educație din România lasă de dorit. În loc să-l încurajeze, educatoarea a venit cu un desen al unui copil de vârsta nepotului meu și mi-a zis, uite cum desenează un copil de patru ani”, a mai povestit bunica.

Toți părinții speră ca ai lor copii să fie acceptați de societate și tratați ca „oameni normali”, a adăugat bunica.

Spitalul de Psihiatrie Titan „Constantin Gorgos” este prima unitate sanitară din țară care va deschide în vară o cameră de stimulare multisenzorială pentru terapia Snoezelen, aplicată copiilor cu autism.

Terapia are loc într-o cameră special echipată, în care sunt folosite lumina, sunetul, mirosurile, texturile, imaginile și muzica pentru a induce stimulări senzoriale copiilor cu autism. Copiii declanșează ei înșiși imaginile sau sunetele respective, ceea ce le captează interesul, le activează memoria, le stimulează coordonarea ocul-motorie, îi ajută să facă legătura cauză – efect și le creează impresia că au control asupra mediului alături de o senzație de relaxare.