Prima pagină » Diverse » Showbiz » Ela Crăciun dă startul sărbătorilor cu celebra sa ședință foto de sezon

Ela Crăciun dă startul sărbătorilor cu celebra sa ședință foto de sezon

Magia sărbătorilor începe negreșit pentru Ela Crăciun odată cu celebrele sale ședințe foto de sezon, care s-au materializat până acum în peste 20.000 de poze, 50 de ținute și nu mai puțin de 5 albume cu fotografii și reprezintă totodată una dintre cele mai frumoase tradiții ale familiei sale.

Ela Crăciun, alături de familie

„Este un cadou pe care mi-l fac singură, însă cumva mereu cu gândul la familia mea. Vreau ca fiecare an să fie imortalizat în spiritul Crăciunului, pentru că scoate la iveală mereu tot ce avem mai bun în noi. Mă uit la sedințele foto din anii trecuți și plâng de bucurie. Este un sentiment de liniște și împlinire să văd cât de mult au crescut copiii și sunt recunoscătoare că suntem bine.  Este una dintre cele mai mari dorințe ale mele ca an de an să avem ocazia să ne construim amintiri împreună”, a declarat Ela Crăciun.

Ela Crăciun, alături de copii

Anul acesta, mai mult ca niciodată, celebra mămică a simțit nevoia de a trece în revistă și bucuria sedințelor foto din anii trecuți, Ela Crăciun fiind vizibil emoționată de creșterea copiilor. Nu este pentru prima dată – însă – când Goggie, cățelul familiei, participă la shooting, momentul venirii lui în familie rivalizând doar cu spectaculoasa creștere a copiilor.

Ela Crăciun, alături de copiii săi

„Nicho era doar un bebeluș când am început această tradiție, Alesia era și ea tare micuță, iar Alex se bucura din plin de copilărie, în timp de Goggie era și el tare mic. Sunt convinsă că în timp copiii se vor bucura cel mai mult de aceste amintiri. Deja Alex este adolescent, Alesia o domnișoară în toată regula, iar Nicho se va pregăti în curând de școală. Acestea sunt amintirile cele mai prețioase, care îți demonstrează la final de an că te-ai descurcat bine. Ai alături de tine familia care să îți reamintească asta”, a concluzionat Ela Crăciun.

Copiii Elei Crăciun

Celebra mămică a lansat anul acesta cartea ,,365 de mese fără griji”, alături de cursul dedicat femeilor aflate în căutarea unui mod de viață echilibrat „Mami Zen” și a continuat seria aparițiilor tv în cadrul emisiunii sale.

Ela Crăciun a fost gazdă pentru o serie impresionantă de evenimente semnificative din domeniul parentingului și pregătește, de asemenea, o premieră absolută în cariera sa la finalul acestui an.

Ela Crăciun

Vă recomandăm și:

Marian Tănase are o experiență de peste 20 de ani în presa online. A absolvit Facultatea de Jurnalism din cadrul Universității Hyperion în anul 2001, iar în 2002 se angaja deja la portalul Apropo.ro, ... vezi toate articolele