10 pași ca să îți poți plăti taxele și impozitele online, pe Ghișeul.ro

Publicat: 01 06. 2023, 17:47
Actualizat: 01 06. 2023, 17:48

Ca să îți plătești taxele și impozitele, nu este neapărat nevoie să te deplasezi la ghișeele instituțiilor abilitate. Poți scăpa de aceste obligații financiare în doar câteva minute. Trebuie doar să îți faci cont pe platforma www.ghiseul.ro. Aici, poți plăti inclusiv amenzile.

Platforma www.ghiseul.ro este un proiect derulat de Autoritatea pentru Digitalizarea României și susținut de Asociația de Plăți Electronice din România. Prin intermediul platformei, contribuabilii își pot verifica obligațiile de plată existente, dar pot face și plăți.

Astfel, se pot achita cu cardul, parțial sau integral, atât taxele și impozitele locale, cât și amenzile.

Pentru plata amenzilor nu este necesar să ai un cont de utilizator. Confirmarea oricărei plăți se primește în doar câteva minute, pe adresa de mail pe care ai înregistrat-o.

În cazul în care nu primești dovada plății în acest interval de timp, trebuie să verifici și folderul SPAM.

Iată 10 pași ca să îți poți plăti taxele și impozitele online, pe Ghișeul.ro:

INTRĂ ÎN GALERIA FOTO, UNDE GĂSEȘTI MAI MULTE DETALII

Dacă nu vei găsi nici aici chitanța, poți contacta, prin mail sau telefonic, Serviciul Suport Ghişeul.ro.

Coordonatele acestui serviciu se găsesc accesând secțiunea Contact a platformei.

Serviciul Suport Ghişeul.ro va verifica realizarea tranzacției şi îți va pune la dispoziție dovada solicitată.

Nu se percepe niciun comision

Prin intermediul platformei, poți face plăți indiferent dacă te afli în țară sau în străinătate.

Pentru plata cu cardul prin Ghișeul.ro nu ți se va percepe niciun comision.

Trebuie să știi, însă, că nu toate primăriile din țară au implementat acest sistem.

Așadar, sistemul permite doar plata către instituțiile înscrise pe platformă.

Lista completă a instituțiilor unde s-a introdus această variantă de plată online o poți găsi AICI.

Platforma este funcțională 24 de ore din 24

Prin aceeași platformă se obține pe loc și cazierul judiciar, dar acest serviciu este funcțional doar în varianta web a aplicației. Platforma Ghișeul.ro este funcțională 24 de ore din 24.

Singurele perioade în care serviciile pot să nu fie disponibile sunt cele în care se efectuează lucrări periodice de întreținere a platformei sau intervenții tehnice, care sunt anunțate pe site.

Crearea unui cont pe ghiseul.ro durează doar câteva minute și sunt șapte pași de urmat.

În prezent, platforma este folosită deja de 1,5 milioane de români.

 

 


CITEȘTE ȘI:

10 pași ca să intri în posesia Cardului European de Asigurări Sociale de Sănătate

10 pași ca să știi tot ce ai nevoie dacă vrei să faci școala de șoferi

10 pași ca să eviți toxiinfecția alimentară când pleci în vacanță