Prima pagină » Social » A uitat un AWB printre gunoaiele aruncate pe marginea drumului. Ce a urmat, lecție pentru toți cei care nu respectă natura!

A uitat un AWB printre gunoaiele aruncate pe marginea drumului. Ce a urmat, lecție pentru toți cei care nu respectă natura!

A uitat un AWB printre gunoaiele aruncate pe marginea drumului. Ce a urmat, lecție pentru toți cei care nu respectă natura!

Să fie lecție pentru toți cei care nu respectă natura: o persoană din Sânmihaiu de Câmpie, județul Bistrița-Năsăud, a fost amendată cu suma de 10.000 de lei pentru abandonul deșeurilor în natură. La baza sancțiunii stă un AWB pe care inspectorii Corpului de Control al A.D.I. Deșeuri Bistrița-Năsăud l-au găsit după ce au scotocit printre mormanele de gunoi colectate din zonă.

Cu ajutorul acelui AWB (un document obligatoriu ce însoțește fiecare colet livrat și conține toate informațiile despre destinatar), lucrătorii ADI Deșeuri din BN au identificat și găsit persoana responsabilă pentru gunoaiele lăsate pe marginea unui drum dintre Zoreni și Sânmihaiu de Câmpie.

„Așa înțeleg unii că pot să se scape de deșeuri”

Așa înțeleg unii dintre noi, că pot să se scape de deșeuri. Problema este că te va costa mult, când procedezi așa.

Acțiunile de control ale inspectorilor Corpului de Control al A.D.I. Deșeuri Bistrița-Năsăud, în parteneriat cu Inspectoratul Județean de Poliție Bistrița-Năsăud și Inspectoratul de Jandarmi Județean Bistrița-Năsăud se derulează în toate zonele județului nostru, pentru prevenirea și combaterea abandonului de deșeuri în natură.

În urma acestor acțiuni de control, persoana M.A.G. din Sânmihaiu de Câmpie a fost identificată și sancționată cu amendă de 10 000 de lei, pentru abandonul deșeurilor, pe marginea unui drum comunal dintre Zoreni și Sânmihaiu de Câmpie.

Poluarea prin abandonul de deșeuri în natură este inacceptabilă și va fi aspru sancționată de fiecare data când persoana responsabilă este identificată. Inspectorii Corpului de control al A.D.I. Deșeuri Bistrița-Năsăud vor continua acțiunile de monitorizare și control pentru combaterea fenomenului de abandon al deșeurilor, atât prin supraveghere video cât și prin verificarea zonelor sensibile din acest punct de vedere.

Vă reamintim că operatorul de salubritate Supercom colectează deșeurile pe 4 fracții, din tot județul – plastic / metal, sticlă, hârtie / carton și menajer. De asemenea, deșeurile voluminoase și cele provenite din construcții pot fi depuse în cele 5 centre de colectare din județ, iar pe bază de comandă, operatorul de salubritate poate ridica orice tip de deșeuri din fața porții.

Nu mai aruncați deșeurile în natură! Respectați mediul în care trăim, pentru sănătatea noastră și pentru viitorul copiilor noștri!
Acceptați provocarea noastră – Haideți sa facem Bistrița-Năsăud un județ mai curat!
“, se arată într-un comunicat remis presei de ADI Deșeuri Bistrița-Năsăud și preluat de observatorbn.ro.

Autor
Marius Olaru este un jurnalist cu experienta, care a debutat in presa scrisa din Romania in anul 2000. De-a lungul carierei, a colaborat cu mai multe publicatii, atat din presa scrisa, cat si online, ... vezi toate articolele

Citește și