Academia Română, atac la strategia Ministerului Educației. Cum și-au bătut joc specialiștii din învățământ de orele de științe
Reacție imediată a Academiei Române față de proiectul reducerii numărului de ore de ştiinţe. Academicienii țării sunt de părere că specialiștii Ministerului Educației nu fac altceva decât să compromită „competitivitatea înaltă”, într-un context global în care domeniile ştiinţelor de vârf constituie motorul economiei mondiale.
„Academia Română a luat act de recenta publicare a celor patru variante ale planului cadru pentru învăţământul gimnazial din România, redactate de grupurile de lucru ale Ministerului Educaţiei şi Cercetării. Constatăm cu surprindere şi cu îngrijorare că toate cele patru variante prevăd înjumătăţirea numărului de ore (de la două la una pe săptămână) pentru limbile moderne, pentru istorie, fizică, chimie şi biologie, precum şi eliminarea completă a limbii latine şi a orelor de dirigenţie («dezvoltare personală»).
Documentul este semnat de Biroul Prezidiului Academiei Române și în el se reaminteşte că, în februarie 2016, Academia şi 500 de membri ai comunităţii academice au făcut apel la Ministerul Educaţiei să nu elimine limba latină şi să nu reducă numărul de ore de istorie şi limba română din planurile cadru ale învăţământului gimnazial. Atunci, s-au găsit la MEN „parteneri de dialog real, deschişi argumentelor”.
Academia Română avertizează asupra pericolului pierderii identității naționale
„Venim şi acum să reamintim că reducerea numărului de ore de istorie şi geografie şi eliminarea limbii latine vor atenta grav la consolidarea în rândul elevilor a sentimentului identitar şi a stimei de sine ca români şi europeni. Fără conştiinţa rădăcinilor, a istoriei şi a trunchiului lingvistic şi civilizaţional latin comun împărtăşite de români cu celelalte naţiuni europene, poporul nostru va fi lipsit nu doar de reperele care îi asigură stabilitatea naţională, ci şi de elementele care îi facilitează aderarea la Uniunea Europeană ca spaţiu cultural şi de civilizaţie.
Cultura generală, aceea pe care şcoala are menirea să o formeze, nu este altceva decât cultura comună, împărtăşită de toţi membrii unei anumite societăţi, iar societatea românească are în comun cu multe alte societăţi europene tocmai această întemeiere latină – istorică, civilizaţională – a identităţii noastre”, arată Academia Română.
„În plus, reducerea numărului de ore în cazul ştiinţelor este şi mai paradoxală dacă luăm în considerare faptul că Legea educaţiei naţionale prevede că misiunea asumată de sistemul de învăţământ românesc este de «formare, prin educaţie, a infrastructurii mentale a societăţii româneşti, în acord cu noile cerinţe, derivate din statutul României de ţară membră a Uniunii Europene şi din funcţionarea în contextul globalizării, şi de generare sustenabilă a unei resurse umane naţionale înalt competitive»”, mai precizează documentul.
Având în vedere această obligaţie de a genera „resurse umane naţionale înalt competitive”, Academia Română consideră că diminuarea numărului de ore de ştiinţe compromite „competitivitatea înaltă”, într-un context global în care domeniile ştiinţelor de vârf, bazate pe fizică, chimie şi biologie, constituie motorul economiei mondiale.
Schimbări majore pregătite de „specialiștii” Ministerului Educației
În acelaşi timp, Academia Română atrage atenţia că „eliminarea sau diminuarea numărului de ore la disciplinele umaniste compromite caracterul «naţional« al resursei umane”, cu alte cuvinte, „operând în planurile-cadru strâmte ale noii pedagogii, şcoala va produce în mod evident mai puţini români competenţi”.
Potrivit unor informaţii apărute în presă, în noile variante de plan-cadru pregătite de Ministerul Educaţiei sunt prevăzute schimbări majore la gimnaziu. Astfel, într-o variantă de plan-cadru este prevăzută eliminarea notelor la materiile Religie, Muzică şi Desen şi Educaţie fizică şi sport, dispariţia Muzicii sau a Desenului dintre orele obligatorii, eliminarea cu totul a materiilor „Consilierea şi dezvoltarea personală” şi „Educaţia tehnologică”.
O altă variantă prevede dispariţia materiei „Limba latină”. Sunt tăiate ore de la Limba modernă 2, de la Fizică, Chimie, Biologie, Geografie şi Istorie.