Prima pagină » Social » Accident cu 10 mașini implicate, pe A1 București – Pitești! Patru persoane rănite au ajuns la spital – Galerie FOTO și VIDEO

Accident cu 10 mașini implicate, pe A1 București – Pitești! Patru persoane rănite au ajuns la spital – Galerie FOTO și VIDEO

Accident teribil pe Autostrada București – Pitești, la kilometrul 110, produs luni dimineață. Neatenția la volan, dar și carosabilul alunecos au dus la o tamponare în care au fost implicate 10 autoturisme.

Din primele informații, nu s-au înregistrat victime, nicio persoană nefiind încarcerată.

Trafic oprit. Patru persoane au ajuns la spital

Totuși, din cele 6 persoane rănite, patru au fost transportate la spital cu leziuni ușoare. Accidentul s-a produs la kilometrul 110 pe sensul de mers spre Pitești. Traficul pe A1 a fost oprit pe ambele sensuri de mers!

Pompierii s-au deplasat cu mai multe autospeciale de intervenție și de acordare a primului ajutor, ălaturi de echipaje ale SAJ. Două dintre persoanele rănite în accident au refuzat să fie transportate la spital.

La fața locului, militarii au asigurat măsurile specifice de prevenire și stingere a incendiilor.

Potrivit Centrului infotrafic, accidentul ar fi putut fi provocat și de carosabilul ușor alunecos, șoferii neadaptând viteza de deplasare la condițiile de trafic. În acest sens, polițiștii efectuează cercetări pentru a stabili cu exactitate cum s-a produs accidentul.

Autor
Marius Olaru este un jurnalist cu experienta, care a debutat in presa scrisa din Romania in anul 2000. De-a lungul carierei, a colaborat cu mai multe publicatii, atat din presa scrisa, cat si online, ... vezi toate articolele

Citește și