Prima pagină » Actualitate » UPDATE: Cisterna care s-a ciocnit cu un TIR pe Valea Oltului aparține firmei care deține stația GPL care a explodat la Crevedia

UPDATE: Cisterna care s-a ciocnit cu un TIR pe Valea Oltului aparține firmei care deține stația GPL care a explodat la Crevedia

UPDATE: Cisterna care s-a ciocnit cu un TIR pe Valea Oltului aparține firmei care deține stația GPL care a explodat la Crevedia

O cisternă încărcată cu GPL și un autotren plin cu medicamente au fost implicate sâmbătă într-un accident rutier pe DN7, în județul Vâlcea.

UPDATE: Cisterna răsturnată pe Valea Oltului aparține aceleiași firme care deține stația GPL din Crevedia 

Cisterna încărcată cu gaz petrolier lichefiat aparține unei firme din Olt care deține și stația GPL din Crevedia.

Este vorba despre firma Flagas, la care asociat este fiul primarului din Caracal, Ion Doldurea, scrie Antena 3.

ȘTIRE INIȚIALĂ

Autoritățile au evacuat zona și au stabilit un perimetru de siguranță.

„Polițiștii rutieri intervin la accident rutier pe DN 7. Din verificările preliminare efectuate s-a stabilit că ar fi avut loc o coliziune între o cisternă încărcată cu GPL și un autotren, în localitatea Racovița, km 221”, a transmis IPJ Vâlcea.

În acest caz au intervenit pompierii de la Stația Brezoi. Aceștia au constatat că nu sunt scurgeri de GPL, dar pe carosabil a curs motorină.

Potrivit Infotrafic, șoferul autotrenului care transporta medicamente este rănit.

Un alt incident în care a fost implicată o cisternă cu GPL s-a petrecut pe centura Capitalei, în seara zilei de 15 septembrie. O cisternă cu gaz a rămas blocată într-un șanț, iar traficul a fost întrerupt. Incidentul nu s-a soldat cu victime, nefiind semnalate scurgeri din încărcătură.

Alex Manole este un tânăr jurnalist, aflat la început de carieră, absolvent al Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării din București. Alex este pasionat de gaming, internet și tehnologii ... vezi toate articolele

Citește și