Acesta este cel mai sigur oraș din România. Există însă o mare problemă!

Acesta este cel mai sigur oraș din România. Există însă o mare problemă!
SURSA FOTO: Facebook
Publicat: 14/09/2022, 10:32

Oraşele din România sunt, conform statisticilor, printre cele mai sigure din punct de vedere al infracționalității. Datele oficiale arată că la capitolul crime, jafuri sau tâlhării, unitățile administrativ-teritoriale româneşti sunt pe ultimele locuri într-un top european. Cluj-Napoca este cel mai sigur oraș din România, fiind plasat pe locul 15 la nivel mondial. Pentru a trăi aici, însă, românii trebuie să câștige mai bine decât în alte zone, chiar și față de București, dat fiind că este orașul cu cea mai scumpă piață imobiliară din România.

Cluj-Napoca este unul dintre cele mai sigure oraşe din lume, ocupând un onorabil loc 15 în lume, în fața unor localităţi din Germania, Elveţia sau Olanda.

Topul criminalităţii mondiale pe oraşe plasează marile localităţi din România pe locuri din prima parte a clasamentului cu 427 de intrări.

Rata criminalității în lume

Astfel, pe locul 29 se află Timişoara, în timp ce Braşovul ocupă locul 47, Iaşi 80, iar Craiova 129.

Şi Capitala are o poziţie destul de bună în clasament, pe locul 66, înaintea metropolelor Luxemburg, Lisabona sau Singapore.

Cea mai sigură localitate este Doha din Katar, urmată de Abu Dhabi şi Quebec, iar în top 10 au intrat Zurich, Dubai sau Munich.

La polul opus al clasamentului, care surprinde rata criminalităţii mondiale până la jumătatea acestui an, se găsesc capitala Venezuelei, Caracas, dar și Rio de Janiero, Kabul sau Johannesburg, potrivit Antena 3.

Cât costă o locuință în Cluj

Dacă vrei să locuiești în cel mai sigur oraș din țară, românii trebuie să aibă resursele pentru un nivel de trai ridicat. Prețurile la imobiliare în Cluj-Napoca și-au reluat trendul ascendent în luna august, după o ușoară depreciere la mijlocul verii și stabilesc noi niveluri de prețuri-record.

Potrivit indicelui Imobiliare.ro, în Cluj-Napoca, cea mai scumpă piață din țară, prețurile apartamentelor au înregistrat o creștere ușoară, de 0,3% în luna august, prețurile ajungând la o medie de 2.418 de euro pe metru pătrat util – față de 2.411 de euro pe metru pătrat la finele lunii trecute. O locuință dintr-un bloc vechi a ajuns să coste 2.354 de euro pe metru pătrat, în condițiile unei aprecieri lunare de 0,3% (de la 2.346 de euro pe metru pătrat). Pe segmentul apartamentelor noi a avut loc o creștere de 0,4%, de la 2.464 la 2.473 de euro pe metru pătrat. În ceea ce privește perioada similară din 2021, prețurile au înregistrat o creștere record de 22,6%, de la 1.973 la 2.418 de euro pe metru pătrat util, valoare care plasează Cluj-Napoca pe primul loc în rândul creșterilor anuale de preț ale apartamentelor noi și vechi.

În același timp, în București, suma medie solicitată pentru un apartament a ajuns la 1.730 de euro pe metru pătrat util, în condițiile unui ușor avans de 0,1% față de iulie, când aceasta se situa la 1.729 de euro pe metru pătrat.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Un instalator austriac a găsit o comoară de 2,3 milioane de euro într-o locuință
Bianca Drăguşanu s-a dezlănţuit și… Gabi Bădălău a spus totul, după scandal: ordin de protecție?!...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Rusia, repetiție pentru un posibil atac nuclear. Ce sistem american poate distruge rachetele intercontinentale ale...
Andreea Nechita, fiica unui cunoscut dezvoltator imobiliar din Iași, a murit subit la doar 22...
Un bărbat a sunat la 112 să anunțe că un hoț i-a intrat în casă....
Putin a anunțat că Rusia a lovit Ucraina cu o nouă rachetă, cu nume de...
Răsturnare de situație! Silviu Prigoană nu ar avea un testament. Cine ar fi primit toată...
Data la care intră pensiile pe card în decembrie 2024. Ce se întâmplă cu cei...
România, lovită de un al doilea val de ninsori, ploi şi viscol de joi seara....
De ce s-a spânzurat Iasmina la 14 ani. Vărul fetei a dezvăluit: "A fost pedepsită"....
Ce se întâmplă cu pensiile românilor după ce Guvernul a rămas fără fonduri! Cu ce...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Rovinieta NU se mai plătește înaintea efectuării călătoriei. Legea a intrat în vigoare
Cooperare între compania cehă CZ şi compania românească Transcarpat Sportours International. Puşca de asalt CZ...
Află aici ADEVĂRUL! De ce pare totul PLAT dacă Pământul e rotund?
Se schimbă permisele auto. Decizia luată la Guvern pentru șoferii români
Analiză. Locul din România în care se trăiește cel mai bine. Orașul din care toți...
Cod roșu de viscol în mai multe județe ale țării! În ce zone sunt așteptate...
"Tata, nu!" Ultima discuție pe care Igor Cuciuc a avut-o cu Andreea, chiar înainte de...
Șocul dimineții pentru Mădălin Ionescu! Câinele familiei a evadat din curte. Ce s-a întâmplat cu...
VIDEO Ce a surprins Igor Cuciuc la mormântul fiicei sale: "Puișorul nostru"
BANCUL ZILEI. Soacra către ginerele BULĂ: -Ce-o fi văzut fata mea la tine?
Un studiu arată că oamenii poate absorbi vitamine direct din aer