ADMITERE. Diplomație în afaceri și Studii de conflict, noile specializări oferite de UBB. Câte locuri sunt scoase la concurs, organizat exclusiv online

Publicat: 12 06. 2020, 17:46
Actualizat: 12 06. 2020, 17:47

Examenul din acest an pentru admiterea la facultățile din cadrul Universității „Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca va fi organizat exclusiv online, între 9 și 30 iulie.

Universitatea Babeş-Bolyai va scoate la concurs, pentru anul universitar 2020-2021, un număr de 4.875 de locuri bugetate destinate absolvenților de liceu, peste 10.000 de locuri în regim cu taxă și 2.550 de locuri pentru învățământ la distanță și învățământ cu frecvență redusă pentru studii universitare de nivel licenţă, a anunțat instituția.

Dintre locurile bugetate, 25 sunt locuri speciale alocate pentru candidaţii de etnie rromă, 170 sunt destinate absolvenţilor de licee situate în mediul rural, iar alte 101 de locuri au fost alocate etnicilor români din afara granițelor țării.

La nivel master, UBB va scoate la concurs, pentru anul universitar 2020-2021, un număr de 3.500 de locuri la buget şi 6.158 de locuri la taxă. Dintre locurile bugetate, 5 sunt destinate studenților rromi, iar alte 73 sunt destinate românilor de pretutindeni.

Candidații au de ales între sute de programe

Candidații vor putea alege între cele 236 de programe de licență, respectiv cele 228 de programe de master, atât pentru învățământ cu frecvență sau cu frecvență redusă.

Admiterea în anul universitar 2020-2021 vine cu noutăţi în ceea ce priveşte specializările oferite. Astfel, UBB propune două specializări noi la nivel licență, la Facultatea de Studii Europene – Specializarea Diplomație în afaceri, respectiv la Facultatea de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării – Specializarea Studii de conflict.

De asemenea, UBB propune patru specializări noi de master: Marketing digital (limba maghiară), oferit de Facultatea de Științe Economice și Gestiunea Afacerilor, Management și antreprenoriat cultural, în cadrul Facultății Teatru și Film, Managementul dezastrelor,  propus de Facultatea de Știința și Ingineria Mediului, respectiv Analiza spațială și organizarea teritorială/Spatial Analysis and Teritorial Organization (limba engleză), program oferit de Facultatea de Geografie.

„Având în vedere restricțiile impuse de pandemia de COVID-19, UBB a decis ca admiterea din acest an să fie organizată exclusiv online, condițiile specifice fiind stabilite la nivelul fiecărei facultăți”, au anunțat reprezentanții UBB.

Perioada de admitere pentru noul an universitar este cuprinsă între 9 și 30 iulie 2020. Calendarul admiterii cuprinde perioada de înscrieri, probele de concurs, afişarea rezultatelor, depunerea contestațiilor, confirmarea locurilor, perioada de redistribuire a locurilor rămase disponibile şi a fost stabilit la nivelul fiecărei facultăţi din cadrul UBB. Detaliile sunt postate pe secțiunea dedicată admiterii.

Taxele de admitere şi taxele de şcolarizare pentru anul universitar 2020-2021 sunt stabilite la nivelul fiecărei facultăţi.

Și admiterea la doctorat va fi online

În plus, UBB va organiza, începând cu 2020, două sesiuni de admitere la studiile doctorale, prima fiind organizată în luna iulie, iar cea de-a doua fiind programată pentru luna septembrie.

„Având în vedere condițiile special impuse de pandemia de COVID-19, înscrierea la concursul de admitere la doctorat se va desfășura online. Candidații vor încărca documentele necesare pentru înscriere pe platforma admiterii pusă la dispoziție de UBB, în timp ce documentele originale vor fi depuse la școala doctorală în momentul reluării activităților didactice față în față. Aceeaşi procedură se va aplica şi pentru contractele de studii ale candidaţilor admişi”, a anunțat instituția.

În acest an numărul granturilor de studii puse la dispoziția candidaților la studiile doctorale este de 330, la care se adaugă două locuri pentru candidaţii de etnie rromă şi 6 locuri pentru românii de pretutindeni. În plus, UBB va scoate la concurs şi un număr de 148 de locuri cu taxă, din care 86 pentru candidaţi din România şi Uniunea Europeană şi 42 de locuri pentru candidaţi non-UE.

În prezent, UBB are un număr de 2.183 de doctoranzi, dintre care 160 sunt doctoranzi internaționali, peste 350 își realizează teza de doctorat într-o limbă de circulație internațională, iar alți 170 au optat pentru realizarea tezei de doctorat în limba maghiară.

În cadrul UBB sunt organizate 30 de şcoli doctorale care asigură atât o abordare disciplinară, cât şi interdisciplinară, a celor 31 de domenii de doctorat pe care UBB le gestionează.

Forma de examinare de la concursul de admitere pentru fiecare program este stabilită și comunicată de şcoală doctorală respectivă.