Un adolescent în vârstă de 17 ani a fost trimis în judecată sub arest preventiv după ce și-a violat sora în vârstă de 11 ani. El a realizat și câteva materiale cu caracter pornografic, pe care le-a distribuit pe rețele de socializare.
Procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Iași au dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a unui tânăr în vârstă de 17 ani, acuzat de pornografie infantilă și viol săvârșit asupra unui minor.
„Pe baza probelor administrate în cauză s-a stabilit că la data de 27 iulie 2024 inculpatul, prin constrângere psihică, a întreținut acte sexuale cu o victimă minoră de 11 ani (membru de familie) context în care a produs cu telefonul mobil personal materiale cu caracter pornografic pe care ulterior le-a distribuit în mediul online, pe o rețea de socializare”, arată DIICOT.
Surse din anchetă au declarat că fata de 11 ani era sora adolescentului.
Prin același rechizitoriu s-a solicitat instanței menținerea măsurii preventive dispusă în cazul adolescentului.
Dosarul a fost înaintat spre competentă soluționare Tribunalului Iași.
CITEȘTE ȘI: