Ajutor de deces 2022. Care este suma primită și care sunt documentele necesare

Publicat: 28 01. 2022, 12:37
Actualizat: 28 01. 2022, 12:40
Sursa foto: Shutterstock - caracter ilustrativ

Valoarea ajutorului de deces acordat de stat a crescut de la 1 ianuarie 2022, conform indicatorilor utilizați în sistemul public de pensii, după aprobarea și publicarea în Monitorul Oficial a Legii bugetului asigurărilor sociale.

Cuantumul ajutorului de care beneficiază aparținătorii persoanei decedate pentru toate cheltuielile pe care le presupune înmormântarea a crescut în acest an.

Astfel, valoarea integrală a acestuia a ajuns la 6.095 de lei, cu 13% mai mult decât valoarea aplicabilă din martie 2021, de 5.380 de lei.

Potrivit informării Casei Naționale de Pensii Publice, privind indicatori utilizați în sistemul public de pensii pentru anul 2022, cuantumul ajutorului de deces, începând cu 1 ianuarie, este de:

  • 6.095 lei, în cazul decesului asiguratului sau pensionarului;
  • 3.048 lei, în cazul decesului unui membru de familie al asiguratului sau pensionarului.

În urmă cu 21 ani, în 2001, valoarea acestuia era de 4.500.000 lei (înainte de denominarea din iulie 2005).

Care e procedura

Potrivit legii, ajutorul trebuie să se acorde în trei zile de la la declararea decesului și nu poate fi mai mic decât valoarea câştigului salarial mediu brut.

Potrivit reprezentanților CNPP, ajutorul de deces se acordă în cazul decesului:

  • asiguratului;
  • pensionarului;
  • unui membru de familie care nu era asigurat sau pensionar la data decesului.

Beneficiari:

În cazul decesului asiguratului sau al pensionarului, ajutorul de deces se achită unei singure persoane care poate fi, după caz:

  • soţul supravieţuitor;
  • copilul;
  • părintele;
  • tutorele;
  • curatorul;
  • oricare persoană care dovedeşte cu acte că a suportat cheltuielile ocazionate de deces, dacă nu există altă solicitare din partea persoanelor menţionate mai sus.

În cazul decesului unui membru de familie al asiguratului sau al pensionarului, ajutorul de deces se achită asiguratului sau pensionarului al cărui membru de familie a decedat.

Membru de familie, în sensul legii, poate fi:

  • soţul/soţia;
  • copiii proprii, copiii adoptaţi, copiii aflaţi în plasament familial sau cei încredinţaţi spre creştere şi educare familiei, în vârstă de până la 18 ani sau, dacă îşi continuă studiile, până la terminarea acestora, fără a depăşi vârsta de 26 de ani, copiii indiferent de vârstă, aflaţi în întreţinere, dacă au devenit inapţi pentru muncă din cauza stării de sănătate înainte de împlinirea vârstei de 18 ani, respectiv 26 de ani;
  • părinţii şi bunicii oricăruia dintre soţi.

În situaţia în care membrul de familie decedat era un copil inapt pentru muncă, în vârstă de peste 18 ani, ajutorul de deces se acordă cu condiţia prezentării unui act medical emis sau vizat de medicul expert al asigurărilor sociale, prin care se atestă cauza care l-a făcut inapt pentru muncă şi data ivirii acesteia.

Ajutorul de deces se achită în termen de 3 zile lucrătoare de la solicitare de către:

  • casa teritorială de pensii, în cazul decesului pensionarului sau al asiguratului respectiv al unui membru de familie al acestuia;
  • instituţia care gestionează bugetul asigurărilor pentru şomaj, în cazul decesului şomerului, respectiv al unui membru de familie al acestuia.

Actele  necesare acordării ajutorului de deces, după caz, sunt:

  • cerere pentru acordarea ajutorului de deces
  • certificat de deces (original şi copie);
  • act de identitate al solicitantului (original şi copie);
  • acte de stare civilă ale solicitantului, din care să rezulte gradul de rudenie cu decedatul, sau, după caz, actul care atestă calitatea de tutore, curator, mandatar (original şi copie);
  • dovada că solicitantul a suportat cheltuielile ocazionate de deces (original şi copie);
  • act medical emis sau vizat de medicul expert al asigurărilor sociale, prin care se atestă boala care l-a făcut inapt şi data ivirii acesteia, în cazul copilului inapt în vârstă de peste 18 ani (original);
  • adeverinţă care să certifice că, la data decesului, membrul de familie cu vârsta cuprinsă între 18 şi 26 de ani urma o formă de învăţământ organizată potrivit legii (original).
  • adeverință eliberată de angajator din care să rezulte că persoana decedată avea calitatea de asigurat la data decesului, respectiv extras din REVISAL, după caz.
  • dovada că membrul de familie nu era asigurat sau pensionar se face prin declaraţie pe propria răspundere a celui care solicită ajutorul de deces, după caz.

VALOAREA AJUTORULUI DE DECES

ÎNCEPÂND CU 1 APRILIE 2001

Anul

Luna

Valoarea ajutorului de deces

( lei)

In cazul decesului asiguratului sau al pensionarului

In cazul decesului unui membru de familie al asiguratului sau al pensionarului

2001

Aprilie

4.500.000

2.250.000

2002

Ianuarie

5.582.000

2.791.000

2003

Ianuarie

6.962.000

3.481.000

2004

Ianuarie

7.682.000

3.841.000

2005

Ianuarie

Iulie

9.400.000

940

4.700.000

470

2006

Ianuarie

1.077

538

2007

Ianuarie

1.270

635

2008

Ianuarie

1.550

775

2009

Ianuarie

1.702

851

2010

Ianuarie

1.836

918

2011

Ianuarie

2.022

1.011

2012

Ianuarie

2.117

1.059

2013

Ianuarie

2.223

1.112

2014

Ianuarie

2.298

1.149

2015

Ianuarie

2.415

1.208

2016

Ianuarie

2.681

1.341

2017

1 Ianuarie-19 Februarie

20 Februarie

2.681

3.131

1.341

1.566

2018

1 Ianuarie – 5 Ianuarie

6 Ianuarie

3.131

4.162

1.566

2.081

2019

1 Ianuarie – 14 martie

15 martie

4.162

5.163

2.081

2.582

2020

1 Ianuarie – 8 ianuarie

9 ianuarie

5.163

5.429

2.582

2.715

2021

1 ianuarie – 11 martie

12 martie

5.429

5.380

2.715

2.690

2022

1 ianuarie 2022

6.095

2.550