Amintirile zguduitoare ale revoluționarului care l-a ținut pe Iliescu la ușă: „Lasă, mă, să moară oameni, că așa e la Revoluție!” (EXCLUSIV)

„Pe români i-a scos în stradă foamea, frigul și întunericul. Am vrut să iasă ceva pentru poporul român atunci când am sărit cu mâna goală în fața tunului”, este mărturia unui om, care la 31 de ani de la Revoluție trăiește cu imaginea gloanțelor care sfâșiau vieți. Sorin Tănăsescu era în Comitetul Central al PCR când bulgărele sângeros de la Timișoara se mutase la București. Sub ochii lui a luat naștere Revoluția Română și primul guvern democratic.

Amintirea primelor gloanțe

Avea 18 ani și era elev într-a 13-a, la Liceul Agroindustrial Băneasa. Își amintește că era la baza sportivă Ciresarii când a auzit primele focuri pe 21 decembrie 1989. A luat-o pe jos de la 1 Mai până în Piața Universității. Pe Calea Victoriei prima imagine pe care și-o amintește este cea a unui tanc care bloca accesul spre poarta Palatului. De pe cheiul Dâmboviței venea puhoiul de oameni care se îndrepta spre Universitate. Sentimentul că ceva rău urmează să se întâmple îl stăpânea.

„M-am dus să traversez pe mijlocul străzii, iar atunci au început să vină cu TAB-urile. La Inter era un cordon întreg de soldați, cu armele la 45 de grade, începuseră să tragă. Au început să tragă în mulțumea de manifestanți. De ei nu vorbește nimeni. Unde sunt? În următoarele zile a plouat cu gloanțe, am cărat morți și răniți. Nu știai cine de unde trage”, mărturisește revoluționarul pentru GÂNDUL.RO.

Lângă Biblioteca Universitară de acum era Unitatea de Securitate şi Gardă, sau Direcţia a V-a a Securităţii.  „Am văzut ceva mișcând din direcția a V-a. Din spatele meu venea un băiat care mă agățase de umăr și m-a atras înapoi. Atunci l-au împușcat în cap. Era o intrare principală pe care urcai pe niște scări. Cineva a tras din direcția aia și l-a omorât pe loc. El mi-a salvat mie viața”.

„Miroseau mâinile a praf de pușcă”

În seara zilei de 21 decembrie, Sorin a mers către Piața Unirii. În stânga magazinului a găsit o gură de canal. A intrat acolo și a stat pe țevi până în dimineața zilei de 22 decembrie, când a ajuns la Comitetul Central.

Pe cei ce trăgeau îi depistai după mirosul mâinilor. Era mirosul prafului de pușcă. Erau gros îmbrăcați și nu aveau unde să se spele. Ca urmare, îi depistai după miros. Erau copii de zece ani pe stradă în noaptea de 21. Revoluția pe 21 s-a făcut cu vagabonzii străzii, puștimea și muncitorii. Ăsta e adevărul. Am ajuns în fața Gării de Nord pe data de 22 decembrie  și veneau pâlcuri de oameni din zona Giulești. Ne-am înșirat pe Grivița Veche până în Victoriei, am făcut dreapta și am ajuns în Piața Palatului (fostul sediu al Comitetului Central al PCR)”, își amintește Sorin Tănăsescu.

”Urlau de durere și erau găuriți”

Pe 22 decembrie Sorin a ajuns la Comitetul Central. Aici a început organizarea. Au fost aleși cei care fuseseră în armată sau aveau o statură mai solidă. Bărbații au fost împărțiți pe fiecare etaj și au primit stații ca să comunice între ei. Gloanțele începuseră să pătrundă. Nu se știa cine în cine trage. Pe tărgi improvizate, Sorin a început să care morții și răniții.

La parterul Comitetului Central se făcea trierea: în dreapta erau pacienții care primeau îngrijire pe loc, în stânga cei care erau transferați la spital: „Am văzut cum picau pe stradă, în fața tancurilor. Îi adunam cu niște tărgi militare și îi duceam sus în comitetul central unde erau medicii. Oamenii erau împușcați și urlau de durere. Am scos și cărat zeci de oameni. Au trecut 31 de ani, dar când trec prin locurile acelea mi se ridică părul în cap. Lucrurile acestea nu se vindecă niciodată pentru un om care le-a trăit”, își amintește cu precizie Sorin.

„Lasă, mă, că așa e la Revoluție”

Ion Iliescu a fost omul care pe 22 decembrie 1989 se erijase în liderul Revoluției și venise la cârma țării. Sorin era în antecamera Comitetului Central când cinci figuri apar în ușă: Ion Iliescu, Gelu Voican Voiculescu, Petre Roman, Ion Caramitru și Sergiu Nicolaescu.

Era nimeni pentru noi Iliescu. Habar nu aveam cine este. La intrare pe 22 când a venit în cabinetul 1, în antecameră. Eram în stânga când să se deschidă ușa. Când l-am văzut pe Iliescu nu am știut cine e, așa că i-am închis ușa în nas. Nicolaescu a spus: ‘Lasă-l, că e cu noi!’. Iliescu era un personaj fantomatic atunci, am aflat târziu cine erau ei de fapt. Se puseseră atât de bine pe scaune. Noi am mers acolo să terminăm cu un sistem, să resetăm România și ei au venit și au făcut ce au vrut. Ce îmi amintesc și acum e că Iliescu a început să ne spună „dragi tovarăși”. Printre noi, era un puști care a  început să-l huiduie și i-a spus: „Dumneata vii să ne iei pe noi cu dragi tovarăși și vid de putere, dar oamenii mor”, iar Iliescu i-a spus: : „Lasă, mă, să moară, că așa e la Revoluție”, spune Sorin Tănăsescu.

”Dacă îi vedeai oricum nu mai trăiai”

Existența teroriștilor și implicarea lor în Revoluția Română a fost teza preferată a forțelor politice care au venit la Putere după anii ’90. Deși istoricii încă se întreabă dacă au existat teroriști cu adevărat, revoluționarul Sorin Tănăsescu este ferm convins că existența lor nu e un mit:  „Dacă îi vedeai oricum nu mai trăiai”, își amintește Sorin.

Moartea dictatorului Nicolae Ceaușescu a fost o așteptare pentru mulți români, își amintește Sorin: „Toți au sărit de bucurie pe pereți”. Anii au trecut, victimele au început să depună mărturii. Mulții au început să moară în condiții bizare, alții s-au sinucis de durere, iar unii au fost curmați de boli și cancere.

„Multora le-a fost frică că se întoarce. În locul lui au venit alții. La 31 de ani de la Revoluție am comis un rău mai mare decât ăla care era.  Noi am ales răul cel mai mare, nu răul cel mai mic”, spune revoluționarul.