Anchete sociale în cazul copiilor agresați din Hunedoara

Publicat: 08 02. 2021, 17:08
Anchete sociale în cazul copiilor agresați din Hunedoara / Sursa FOTO: https://c.pxhere.com

În mod inevitabil, Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului s-a sesizat în cazul celor doi copii din Hunedoara (de băieți, de 13, respectiv 8 ani) agresați într-un parc. DGASPC şi Direcţia de Asistenţă Socială au declanşat, luni, 8 februarie, anchete sociale la domiciliile copiilor.

Cei doi copii au fost agresați într-un parc din Hunedoara de un bărbat în vârstă de 29 de ani, care trăia în concubinaj cu mama celui mai mic dintre băieți.

Copilul de 8 ani, plasat într-un centru maternal

Pentru familia copilului de opt ani, cu a cărui mamă agresorul trăieşte în concubinaj, s-a dispus deja măsura protecţiei în cadrul unui centru maternal din Hunedoara. În ceea ce priveşte familia băiatului de 13 ani, o decizie va fi luată după ce se va încheia evaluarea făcută de echipele de asistenţi sociali.

„Reprezentanţi ai DGASPC şi ai DAS Hunedoara s-au deplasat la domiciliile celor doi minori în vederea evaluării iniţiale. Pentru prima familie (n.r. – cea a copilului în vârstă de 8 ani) s-a dispus măsura protecţiei în cadrul Centrului maternal din Hunedoara. Pentru familia copilului de 13 ani, se vor dispune măsuri de protecţie, dacă se impune acest lucru”, a declarat purtătorul de cuvânt al DGASPC Hunedoara, Cristina Sav. Potrivit acesteia, bărbatul care i-a agresat pe cei doi copii la locul de joacă este concubinul mamei băiatului de opt ani. Femeia mai are un copil, în vârstă de opt luni.

În ceea ce priveşte copilul de 13 ani care a fost trântit de pământ, starea sa de sănătate era stabilă luni dimineață. Medicii de la Spitalul Judeţean de Urgenţă Deva au decis să-l transfere pe secţia de Neurochirurgie, având în vedere că minorul a suferit un traumatism la cap. „Copilul este în stare stabilă. Nu-i este pusă viaţa în pericol, în acest moment. Este internat la Neurochirurgie pentru supraveghere şi tratament. El are un traumatism cranian cu o fractură la osul occipital, care nu necesită intervenţie chirurgicală”, a explicat directorul medical al SJU Deva, dr. Lucian Miron. Copilul va rămâne în spital sub supraveghere medicală.

Copii loviți de un adult, într-un parc din Hunedoara. Ce s-a întâmplat

Incidentul cu pricina a avut loc duminică, 7 februarie, într-un parc din Hunedoara. Un bărbat în vârstă de 29 de ani a agresat doi copii, pe unul trântindu-l la pământ, iar pe celălalt lovindu-l cu putere. Individul în cauză a fost reținut.

În cauză, anchetatorii au întocmit un dosar penal pentru comiterea infracţiunilor de loviri sau alte violenţe, violenţă în familie, precum şi pentru tulburarea liniştii şi ordinii publice, deoarece faptele a fost comise într-un loc public.