ANUNȚ. Elevii rămân acasă și după Paște? Ce spune Monica Anisie, ministrul Educației
Vacanța de Paște a elevilor și studenților trebuia să se termine pe 21 aprilie, dar estimările medicilor spun că vom înregistra un vârf al infecțiilor, imediat după aceste sărbătorile pascale.
Întrebată despre posibilitatea ca această vacanță a elevilor și studenților, determinată de epidemia de coronavirus, să se prelungească după sărbătorile de Paște, ministrul educației, Monica Anisie, a declarat marți seara la Digi24 că nu va ezita să solicite acest lucru, dacă în felul acesta copiii vor fi mai feriți de pericolul îmbolnăvirii.
„Suntem încă sub incidența decretului prin care toate cursurile, inclusiv cele din mediul universitar, sunt suspendate. Dacă este necesar, probabil că se va prelungi (decretul pentru starea de urgență – n.r.), dar la momentul acesta, nu putem să spunem în mod clar. Trebuie să privim lucrurile în funcție de evoluția pandemiei de coronavirus din România. Cred că în aceste momente este foarte important pentru noi toți să ne știm copiii în siguranță și sănătoși”, a spus Monica Anisie, la Digi24.
Întrebată dacă în acest moment crede că după Paște va fi prelungită vacanța, ministrul educației a răspuns ferm: „Dacă este vorba despre siguranța și sănătatea copiilor, voi fi prima care voi solicita ca această situație să se prelungească, pentru a nu-i pune în niciun moment în pericol pe copii și pe studenți”.
„Vreau să îi asigur pe părinți, profesori, studenți, elevi că în momentul acesta nu luăm în calcul, sub nicio formă înghețarea anului școlar sau amânarea examenlor naționale cu un an. Specialiștii din cadrul Ministerului Educației lucrează zilele acestea la mai multe scenarii, nu numai trei, privind cu atenție și la ceea ce se întâmplă cu sistemele de educație din statele Uniunii Europene”, a declarat Monica Anisie la Gândul Live.