Prima pagină » Social » Asociația pentru Protecția Consumatorilor din România: „Una din trei plaje nu are delimitată suprafața destinată plajei pe nisip!”. Cum se face o sesizare

Asociația pentru Protecția Consumatorilor din România: „Una din trei plaje nu are delimitată suprafața destinată plajei pe nisip!”. Cum se face o sesizare

Asociația pentru Protecția Consumatorilor din România: „Una din trei plaje nu are delimitată suprafața destinată plajei pe nisip!”. Cum se face o sesizare

Asociația pentru Protecția Consumatorilor din România  (APC România) atrage atenția, sâmbătă, printr-o postare pe contul de Facebook, asupra faptului că mai mulți administratori de plaje încalcă reglementările privind delimitarea plajelor, respectiv a zonei destinate cearceafurilor, și aplică taxe nelegale.

APC România a transmite turiștilor să fie atenți și să semnaleze situații în care operatorii de plaje impun taxe nelegale. Este cazul unui administrator care anunță că locul pentru cearceaf în fața rândului 1 costă.

„Unii operatori de plajă încalcă legea prin astfel de taxe!”

Atenție la mărimea cearceafului! 100 lei taxa pentru un cearceaf cu dimensiunea de 0,7×1m! 200 lei taxa pentru un cearceaf cu dimensiunea de 1,4×2m!!! Unii operatori de plajă încalcă legea prin astfel de taxe!”, a transmis APC România, care explică și ce instituție ar trebui să sancționeze astfel de derapaje.

Potrivit ordinului nr. 1204/2010 pentru aprobarea Nornelor metodologice privind autorizarea plajelor în scop turistic, astfel de taxe sunt interzise pentru cei care fac plaja pe cearceaf, fiecare operator de plajă este obligat ca din suprafața de plajă pentru care a obținut drept de folosință pentru o perioadă determinată de la 1 an la 7 ani, să delimiteze o suprafață de 30% destinată plajei pe nisip, în așa fel încât această suprafață să nu se suprapună cu zona destinată amplasării  sezlongurilor, iar o latură a acestei suprafețe să reprezinte limita dinspre apă a plajei! Totodată, suprafața delimitată pentru plaja pe nisip trebuie să fie semnalizată prin intermediul unei plăcuțe pentru a atrage atenția turiștilor de pe plajă! Echipa APC a constatat că una din trei plaje nu are delimitată suprafața destinată plajei pe nisip.

„Din păcate, Ministerul Antreprenoriatului și Turismului, autoritatea statului responsabilă pentru respectarea regulilor privind amenajarea sectoarelor/subsectoarelor de plajă, care este și semnatarul ordinului de mai sus, nu-și face simțită prezența pe litoralul românesc prin intermediul inspectorilor de la Direcția de Autorizare și Monitorizare! Asociația Pro Consumatori vă recomandă ca ori de câte ori identificati încălcări ale legislației din domeniul turismului să faceți o reclamație la instituția condusă de domnul Constantin Daniel Cadariu- ministrul turismului”, scriu cei de la asociație, dând datele de contact ale instituției.

Avertismentul face parte din campania națională de informare, educare și  conștientizare a consumatorilor cu privire la drepturile acestora pe plajele Litoralului românesc derulată de Asociatia Pro Consumatori sub sloganul „Plaja este domeniul public! Cunoaște-ți drepturile!”.

Mariana Predescu a absolvit studii superioare de jurnalism și are o experiență de peste zece ani în mai multe redacții online din România. Face parte din echipa GÂNDUL.RO din 2020 și urmărește ... vezi toate articolele

Citește și