BRĂILA. Șofer drogat și cu permisul suspendat, a provocat un accident și s-a răsturnat cu mașina
Un șofer drogat și căruia îi fusese suspendat dreptul de a conduce a provocat un accident grav pe o șosea din județul Brăila. Mașina lui s-a răsturnat în timp ce încerca să evite o coliziune frontală cu un autoturism care venea de pe contrasens.
Accidentul s-a produs pe DC 36, între localitățile Târlele-Filiu și Perișoru.
Cu cine mai era tânărul în mașină
Potrivit IPJ Brăila, la fața locului s-au deplasat polițiștii care au stabilit faptul că „un tânăr de de 23 de ani, din Târlele-Filiu, în timp ce conducea un autoturism pe DC 36, ar fi pătruns pe sensul opus de mers, de unde circula un alt autoturism, condus de un tânăr de 20 de ani, tot din Târlele-Filiu”.
Șoferii au evitat coliziunea, părăsind șoseaua, iar autovehiculul condus de tânărul de 23 de ani s-a răsturnat.
Bărbatul de 23 de ani și o pasageră din același autoturism, o tânără de 19 ani din localitatea Surdila-Găiseanca, au fost transportați la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale. Șoferii au fost testați cu aparatele care depistează prezența alcoolului și a drogurilor.
„Ambii șoferi au fost testați cu aparatul etilotest rezultatele fiind zero.În urma testării cu aparatul din dotare, au reieșit indicii cu privire la posibila prezență a substanțelor psihoactive in cazul șoferului de 23 de ani. Menționăm că aceasta nu reprezintă probă în cadrul dosarului penal, persoana fiind condusă la o unitate medicală, pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a consumului unor substanțe interzise”, au explicat polițiștii.
În urma verificărilor efectuate în bazele de date, polițiștii au stabilit că tânărul de 23 de ani are exercitarea dreptului de a conduce suspendată.
În cauză a fost întocmit dosar penal și sunt continuate cercetările „sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă și conducerea unui vehicul având exercitarea dreptului de a conduce suspendată și conducerea unui vehicul sub influența substanțelor psihoactive”.
Tânărul de 23 de ani a fost reținut de polițiști pe bază de ordonanță pentru 24 de ore.