Calcul complet | Câți lei va primi PENSIE un român, dacă s-a pensionat după 30 de ani de muncă

Publicat: 26 05. 2024, 10:55

Noua lege a pensiilor va intra în vigoare la 1 septembrie 2024. Printre altele, Legea 360/2023 stabilește și schema după care se calculează pensiile și care a stat la baza aplicării principiului contributivității. Astfel, românii își pot calcula singur veniturile.

De exemplu, după 30 de ani de muncă, o persoană are acum ocazia să afle câți lei va primi la pensie.

Formula după care se calculează

Specialiștii Ministerului Muncii și Solidarității Sociale au explicat, în dese rânduri, cum se calculează pensia. Folosind această formulă, vă puteți estima cu o acuratețe de 100% veniturile pe care le veți primi după retragerea din câmpul muncii.

„În noua lege a pensiilor (Legea nr. 360/2023, art. 85, alin. 7), punctajul lunar se calculează prin raportarea venitului brut lunar realizat sau, după caz, a venitului lunar asigurat, care a constituit baza de calcul a contribuției de asigurări sociale, la câștigul salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat din anul respectiv”, spun autoritățile.

În cazul de față, am luat ca exemplu un pensionar care a avut un salariu brut de 5.000 de lei, dar care, de data aceasta, are o vechime de 30 de ani.

Formula de calcul va fi următoarea:

0,73648 (Punctajul anual) x 30 (Numărul de ani de vechime) + 0,5 (punctele de stabilitate) x 5 (numărul de ani munciți suplimentar peste vechimea de 25 de ani).

Vor rezulta un număr de 24,5944 puncte de pensie, care înmulțite cu 81 de lei (VPR) va da o pensie de 1992 de lei. Deci, el va primi pensia mărită cu 500 de lei.

Cum se acordă punctele de stabilitate la pensie

Numărul total de puncte realizat de o persoană asigurată în sistemul public de pensii se obține din însumarea punctajelor anuale ale acestuia și a numărului de puncte de stabilitate. Astfel, punctajul anual al asiguratului se determină prin împărțirea la 12 a sumelor punctajelor lunare realizate într-un an calendaristic.

Mai departe, pentru fiecare stagiu de cotizare contributiv realizat peste 25 de ani se acordă un număr de puncte de stabilitate astfel:

  • 0,50 puncte pentru fiecare an realizat peste 25 de ani;
  • 0,75 puncte pentru fiecare an realizat peste 30 de ani;
  • 1 punct pentru fiecare an realizat peste 35 de ani.

Iată care sunt perioadele asimilate vechimii:

  • a urmat cursurile de zi sau cu frecvență ale învățământului universitar pe toată perioada de studii;
  • a satisfăcut serviciul militar;
  • a beneficiat în perioada 1 aprilie 2001 – 1 ianuarie 2006, de indemnmizații de asigurări sociale;
  • a beneficiat după 1 ianuarie 2005 de concediu pentru incapacitate temporară de muncă din cauza vreunui accident de muncă sau a unor boli profesionale;
  • a beneficiat după 1 ianuarie 2006 de concediu pentru creșterea copilului în vârstă de până la 2 ani sau, în cazul copilului cu handicap, de până la 3 ani respectiv 7 ani.

CITEȘTE ȘI:

Ministrul Muncii a făcut calculul: cu cât iese la PENSIE un salariat care a muncit 35 de ani pe venitul minim pe economie

Vestea așteptată de toți PENSIONARII din România. Ce se întâmplă cu normele pentru recalcularea pensiilor? Nicio pensie nu va scădea!