Calvarul unui român întors din Anglia după ce mama și soția lui au murit de cancer: „Am cheltuit peste 2.000 de lire și nu am rezolvat nimic. Îmi iubesc țara, dar mi-e groază de instituțiile ei”
Un român de 46 de ani, întors din Anglia după ce mama și soția lui au murit în țară, a avut parte de momente dificile în rezolvarea unor proceduri banele la instituțiile statului, proceduri ce s-au dovedit un coșmar interminabil. „Îmi iubesc țara, dar mi-e groază de instituțiile sale”, mărturisește acesta.
Fosta soție a bărbatului a murit de cancer anul trecut. În urmă câteva luni, românul și-a pierdut și mama, tot din cauza cancerului. A absolvit Facultatea de Economie la Iași, iar de 9 ani locuiește în Marea Britanie. Recent, în UK s-a mutat și fiul lui de 16 ani și l-a înscris la școală.
Într-o mărturie pentru Reporteris.ro, românul a povestit amănunțit întâmplările nefericite odată cu venirea în țară. El susține că birocrația românească l-a făcut să treacă printr-un coșmar. A cheltuit peste 2.000 de lire, a făcut sute de kilometri inutil, a completat sute de hârtii inutile. proceduri pentru care în Anglia ar fi fost necesar să depună doar câteva solicitări online.
„Cardurile mi s-au „ușurat” de aproximativ 2.000 de lire”
Bărbatul mărturisește că 14 zile a fost tratat cu dispreț de funcționarii statului. Odată ce a revenit în țară, el a trebuit să închidă un credit bancar făcut pe numele fostei soșii și să obțină pensia de urmaș pe numele fiului lor. Mai mult, cu drumuri, acte, taxe și impozite, românul a avut de achitat echivalentul a 2.000 de lire sterline.
Concluzia, tot în câteva cuvinte: după 14 zile în care am fost tratat cu dispreț, aroganță și zeflemea de funcționari ai statului și angajați bancari, rezultatul este unul dezastruos. N-am reușit să închid niciunul dintre cele două credite, fiul meu nu are și nu va avea prea curând pensie de urmaș, iar moștenirea de la mama, o căsuță și două palme de teren într-un sat din Botoșani, am „externalizat-o”, împuternicind pe altcineva să se ocupe, povestește românul de 46 de ani. Cardurile mi s-au „ușurat” de aproximativ 2.000 de lire. Și, de fapt, nu am reușit să rezolv mare lucru. Succesiunea e în așteptare, pensia de urmaș a fiului e încă departe. Doar cele două credite par să fie pe drumul închiderii lor.
„Nu-mi puteam lua bagajele din Aeroport”
Primele probleme au apărut pe aeroport, după ce a trecut de controlul DSP și de Poliția de Frontieră.
„Mergem spre zona benzilor pentru a ne ridica bagajele. Afișaj lipsă.Ajungem în dreptul unor uși automate. Patru-cinci dintre noi fac pasul. „Stop, stop”, urlă o agentă de pază. „Gata, ați trecut, nu vă mai puteți întoarce”. Din neatenție, ieșisem din Aeroport, dar fără să fi luat bagaje.Agenta, fermă pe poziție: „Nu vă mai întoarceți. Dar sunați de-aici și vi se vor aduce”. Și ne proptește în fața unui telefon de perete, ascuns într-un cotlon. Ca-n filmele cu proști, ridic receptorul și sun la numărul companiei aeriene. Și sună și sună. 30 de minute, pe ceas. Niciun răspuns. Zic, hai că-i bună. Am ajuns acasă și nu-mi pot lua bagajele.
Polițistul: „Ce bați, mă, așa?”
Mă întorc la respectiva angajată a firmei de pază. Mă direcționează la o ușă de termopan, cu folie. Adică, dinăuntru se vede, din afară-i ca oglinda. Poliția Aeroportului, cică. Bat și bat. Și iar bat. Tot mai tare. Într-un final, iese un polițist afectat: „Ce bați, mă, așa?”, îmi scuipă printre dinți.
Îi explic contextul și-l rog să găsim o soluție să ne recuperăm bagajele. Eram patru inși în situația asta de Păcălici. O femeie cu un copilaș pierduseră deja zborul de legătură cu provincia. Polițistul se apropie de mine, la doar câțiva centimetri de ureche și-mi spune pe un ton batjocoritor: „I-auzi. Și-a pierdut ăsta bagaju’. Au, au, au. Ce să ne facem!?!?”. Și, fără nicio altă vorbă, face stânga împrejur, intră pe ușa pe care ieșise. Și o închide. Rămân ca prostul și nu-mi vine să cred. Pur și simplu ne-a întors spatele”, povestește românul.
Banca vrea să vândă casa mamei decedate
Originar dintr-un sat din județul Botoșani, bărbatul spune că banca vrea să vândă casa mamei lui, deoarece în 2018, femeia luase un credit de 10.000 lei pentru nevoi personale.
„Scadența – iulie 2021. Rata, 340 de lei pe lună. Suportabilă pentru pensia ei. Însă, în primăvară a fost diagnosticată cu cancer. În martie nu a putut să plătească, fiind internată în spitalele din Botoșani, Dorohoi și Iași. Iar în aprilie s-a prăpădit.Deci, funcționarul bancar vrea să vândă casa pentru cinci luni restanță. Pentru 1.500 de lei. De fapt, erau chiar ultimele luni de plată. Dar mama, atunci când a contractat creditul, a încheiat și o asigurare de viață complementară acestuia. Pentru cinci rate restante, ultimele ale creditului, banca vrea casa părintească. Dar asigurarea mamei, n-ar trebui să fi intrat în funcțiune după decesul ei?”, mai spune acesta pentru ReporterIS.
Calvarul: certificatul de naștere
N-am rezolvat nimic, așa că hotărăsc să dau o fugă la Roman să iau dosarul pentru pensia de urmaș a fiului meu, să-l completez cu actele solicitate și, într-o altă zi, să revin la Roman să-l depun la Casa de Pensii.Mă întorc acasă în satul din Botoșani, deschid dosarul și-mi îngheață sângele când văd lista cu necesarul de acte: am nevoie și de certificatul meu de naștere. Pentru pensia de urmaș a fiului, de pe urma fostei soții, este nevoie de certificatul meu de naștere. Evident, în original, nu poate fi trimis pe mail, whatsapp sau fax. Nu. Trebuie originalul. Dar nu-i la mine, l-am lăsat în UK. Nu mi-a trecut prin cap c-aș putea avea nevoie de el, a mai spus românul.
„Mă mobilizez, o sun pe partenera mea actuală, rămasă în UK. A doua zi, îl pune la o firmă de curierat și primește și un tracking number, adică, printr-o aplicație online, pot vedea în timp real unde se află pe traseu. După 24 ore, certificatul a ajuns în București. În Capitala României, plicul cu certificatul meu încape pe mâinile angajaților de la Poșta Română. Dispare, normal, și posibilitatea de a-i afla ruta, ei nu au sistemul de tracking number”, mărturisește acesta.
5 zile de la București la Dorohoi
„Trece o zi, trec două. Despre plic nu mai știu nimic. Încep să mă impacientez. O cunoștință de-a mea spune că are o rudă la Poșta Română București. O rog s-o activeze, sunt disperat.După a treia zi de la intrarea în țară, certificatul meu este localizat la Iași. „Mai face o zi până la Botoșani, încă una până la Dorohoi. Dacă îl vrei poimâine, du-te singur la Dorohoi, altfel mai durează încă o zi până ajunge la tine în sat”, am fost sfătuit, aproape conspirativ. Traseul pachetului, absolut halucinant: București – Iași – Botoșani – Dorohoi. Agonizant, cu Poșta Română, plicul cu certificatul meu a făcut 24 de ore din UK la București și 5 (CINCI) zile de la București la Dorohoi”, a mai spus bărbatul.
„Nu-mi revin din șoc: trebuie trei procuri, nu una”
E 25 august, ultima zi a șederii mele în țară. Pentru că notarul mi-a explicat că succesiunea durează minim 2 săptămâni, am hotărât să îi fac o procură verișoarei mele să se ocupe.Ne prezentăm la notar și, din nou, ceva neprevăzut: procura se poate elibera în 7 zile. Nu îmi revin din șoc. Ne suim în mașină și gonim la Botoșani poate rezolvăm cu alt notar.Aici, altă trăsnaie. Trebuie să fac 3 procuri, nu doar una singură. „Cum așa?”, îl întreb. Păi, una pentru dosarul de pensie, una pentru succesiune și un act de acceptare a succesiunii. Le facem, nu mai comentăm. Ce rost ar mai avea?, a mai spus românul pentru publicația locală.
„Iubesc România, dar mi-e groază de instituții”
Acesta mărturisește că în UK ar fi rezolvat aceste proceduri în 2-3 zile, însă în România nu le-a găsit rezolvarea nici în 15 zile.
„Să nu mă înțelegeți greșit. Iubesc România și pe toți oamenii de bună credință. Însă, mă sufoc din cauza modului în care sunt tratat de funcționari ai statului și de cei bancari, în cazul tuturor eu fiind din postura de contribuabil/plătitor.Aș vrea, peste câțiva ani, să revin în România să deschid o mică afacere în agricultură. Însă, mă strânge în spate faptul că va trebui să interacționez cu acești funcționari obtuzi, lipsiți de orice formă de profesionalism, amabilitate și chiar compasiune”, conchide românul.