Campania electorală s-a „mutat” la Poliție. Sute de plângeri pentru distrugeri de afișe, la nivel național
Purtătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor Interne, Monica Dajbog, a anunțat, marți, că de la debutul campaniei electorale au fost înregistrate peste 660 de sesizări, precum distrugerea sau deteriorarea afișelor de campanie.
„De la începutul campaniei electorale, au fost înregistrate 669 de sesizări privind evenimente electorale, dintre care 80 nu s-au confirmat, iar 268 sunt în curs de cercetare.
Cele mai multe sesizări au fost despre distrugere, deteriorarea sau murdărirea afişelor electorale ori a anunţurilor de propagandă electorală, nerespectarea prevederilor legale referitoare la tipurile de materiale de propagandă electorală care pot fi utilizate pe tipul campaniei electorale, nerespectarea măsurilor de protecţie sanitară dispuse în context electoral şi nerespectarea hotărârilor Birourilor electorale sau ale Autorităţii Electorale Permanente”, a anunțat, marți, Monica Dajbog.
S-au dat amenzi de aproape 100.000 de lei
Sursa citată mai susține că au fost constatate peste 380 de contravenții și au fost aplicate amenzi de peste 92.000 de lei
Cele mai multe sesizări au fost despre:
- distrugerea, deteriorarea sau murdărirea afișelor electorale ori a anunțurilor de propagandă electorală;
- nerespectarea prevederilor legale referitoare la tipurile de materiale de propagandă electorală ce pot fi utilizate în campania electorală;
- nerespectarea măsurilor de protecție sanitară dispuse în context electoral;
- nerespectarea hotărârilor birourilor electorale sau ale Autorității Electorale Permanente.
„În urma verificărilor efectuate, au fost constatate 386 de contravenții, fiind aplicate amenzi în valoare de peste 92 de mii de lei.
Au avut loc 149 de infracțiuni
Pentru nerespectarea măsurilor de protecție sanitară în context electoral, de la debutul campaniei electorale au fost constatate 25 de contravenții, fiind sancționate cu amendă sau avertisment 36 de persoane.
Pe timpul campaniei electorale, au fost constatate 149 de infracțiuni pentru care sunt cercetate 128 de persoane.
În continuare, Ministerul Afacerilor Interne va asigura efectivele necesare pentru desfășurarea într-un climat de siguranță publică a campaniei electorale, dar și pentru îndeplinirea în bune condiții a tuturor categoriilor de misiuni ce ne revin, inclusiv în contextul pandemiei”, mai transmite Monica Dajbog.