Când vor avea loc Neversea și Untold. Premierul Florin Cîțu, categoric în privința reluării concertelor
Neversea și Untold sunt cele mai așteptate evenimente artistice ale anului. În 2021, însă, aceste concerte vor avea loc în condiții speciale, dată fiind situația creată de pandemia Covid-19. Premierul Florin Cîțu a anunțat joi, la Constanța, că marile concerte din acest an vor avea loc nu mai devreme de 1 august!
Așadar, Neversea și Untold vor fi „înghesuite” undeva spre finalul verii și/ sau începutul toamnei.
Florin Cîțu: „Nu se vor întâmpla de la 1 iunie”
Vestea bună este că marile evenimente artistice ale anului, concertele Neversea și Untold, se vor ține. Cel puțin primul-ministru Florin Cîțu spune că personal își dorește să avem astfel de evenimente.
„Când vorbim de aceste evenimente mari, trebuie să ne gândim că nu se vor întâmpla de la 1 iunie. Ele vor avea loc mai aproape de 1 august sau după”, a spus Cîțu.
Întrebat direct dacă Neversea şi Untold vor avea loc, premierul a răspuns: „Eu aşa sper şi aşa vreau. Dar ele nu cred că pot să aibă loc de la 1 iunie. Putem să vorbim de o fază ulterioară. Şi când vorbim de aceste evenimente mari, ar trebui să ne gândim că nu se vor întâmpla de la 1 iunie, ele vor avea loc mai aproape de 1 august sau după 1 august”. Data avansată de el are legătură cu cele două etape de relaxare a măsurilor pe care autoritățile le au în vedere, prima la 1 iunie, a doua etapă la 1 august.
Vrem să revenim la normalitate, să avem o situaţie în care nu trebuie să mai avem aceste discuţii. Şi putem ajunge în această situaţie când ne vom vaccina cu toţii. Nu există altă soluţie, să ştiţi. Şi nu este numai România în situaţia asta” – Florin Cîțu
Europa introduce un certificat verde pentru persoanele vaccinate, iar asta presupune anumite drepturi doar pentru cei care s-au iminuzat. „Tocmai asta arată, că sunt beneficii pentru persoanele care se vaccinează! Sunt beneficii de a călători dintr-o ţară în alta. Eu vreau să nu avem acest certificat verde, vreau să putem să fim liberi fără să avem birocraţie. De aceea, trebuie să ne vaccinăm. Nu există altă soluţie”, a afirmat Florin Cîţu.