Cât vor plăti șoferii în 2022 dacă încalcă regulile de circulație. Amenzile ar putea să crească și cu 75%
Odată cu creșterea salariului minim pe economie, șoferii riscă să plătească amenzi mai mari dacă sunt prinși încălcând regulile de circulație, dar asta numai dacă autoritățile nu plafonească valoarea punctului amendă, cum s-a întâmplat anii trecuți.
Astfel, dacă autoritățile decid să pună în aplicare prevederile Codului rutier, valoarea punct-ului amendă ar putea ajunge la 255 de lei, în loc de 145 de lei. La un calcul simplu, creșterea ar fi de aproximativ 75%.
Ce spune Codul Rutier
Și asta pentru că Guvernul a adoptat majorarea salariului minim cu 10% în valoare netă, respectiv cu 138 de lei, începând de la 1 ianuarie 2022, ceea ce înseamnă că valoarea brută a salariul minim în plată la nivelul anului 2022 va ajunge la 2.550 de lei pe lună.
Potrivit Codului rutier, un punct-amendă reprezintă valoric 10% din salariul minim brut pe economie, stabilit prin hotărâre a Guvernului, care pentru 2021 este de 2.300 de lei, dar valoarea unui punct de amendă a fost plafonată la 145 de lei pentru sancțiunile rutiere. Aceasta a fost plafonată pentru anul în curs în ultima zi de anul trecut, orin OUG nr. 226/2020 privind unele măsuri fiscal-bugetare şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 1332 din 31 decembrie 2020.
Pentru anul 2020, valoarea fusese plafonată la aceasta sumă după 8 zile din an, conform OUG nr. 1/2020 privind unele măsuri fiscal-bugetare şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 11 din 09 ianuarie 2020.
De fapt, valoarea de 145 de lei este valabilă în ultimii cinci ani, de la începutului anului 2017, când salariul minim brut pe economie era de 1.450 de lei, și a fost înghețată la sfârșitul anului respectiv.
Cum s-a calculat salariul minim
Formula de calcul pentru creșterea salariului mini pe economie a luat în considerare:
- Rata inflației de 5,0 % prognozată de Comisia Națională de Strategie și Prognoză;
- 2,1 % creșterea reală a productivității muncii pe persoană pentru anul 2020 conform datelor EUROSTAT;
- Creșterea câștigului mediu brut. Astfel, ponderea salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată (2.550 lei) în câștigul salarial mediu brut prognozat pentru anul 2022 de către Comisia Națională de Strategie și Prognoză (5.889 lei la sfârșit de an 2022, în creștere cu 6,68% față de începutul de an 2022) este de 43,3%;
- parte din creșterea economică prognozată 2021/2022, prin aplicarea unui coeficient de corecție de 2%.
Potrivit statisticilor citate de ministrul Muncii, Raluca Turcan, în prezent sunt 1.970.000 salariați cu contracte de muncă active și normă întreagă cu salariul mai mic de 2.550 lei (34,7% din numărul de salariați activi). Dintre aceștia, aproximativ 1,29 de milioane de salariați beneficiază de salariul minim de 2.300 lei, respectiv 2.350 lei pentru studii superioare, ceea ce înseamnă 22,9% din cei 5,6 milioane de salariaţi activi.
Impactul bugetar al creșterii salariului minim în 2022 este de 1,8 miliarde de lei, sumă reprezentând venituri suplimentare la bugetul de stat din contribuții și impozit, a precizat ministrul.
De precizat că actul normativ adoptat de Guvern – HG 1.071/2021 – nu mai prevede o diferențiere pentru angajații cu studii superioare, ci doar: „Începând cu data de 1 ianuarie 2022, salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată, prevăzut la art. 164 alin. (1) din Legea nr. 53/2003 – Codul muncii, republicată, cu modificările și completările ulterioare, se stabilește în bani, fără a include sporuri și alte adaosuri, la suma de 2.550 lei lunar, pentru un program normal de lucru în medie de 167,333 ore pe lună, reprezentând 15,239 lei/oră.”
Pentru anul curent, prin HG 4/2021, se prevedea:
„Articolul 1
- (1) Începând cu data intrării în vigoare a prezentei hotărâri, salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată, prevăzut la art. 164 alin. (1) din Legea nr. 53/2003 – Codul muncii, republicată, cu modificările și completările ulterioare, se stabilește în bani, fără a include sporuri și alte adaosuri, la suma de 2.300 lei lunar, pentru un program normal de lucru în medie de 169,333 ore pe lună, reprezentând 13,583 lei/oră.
- (2) Prin excepție de la prevederile alin. (1), începând cu data intrării în vigoare a prezentei hotărâri, pentru personalul încadrat pe funcții pentru care se prevede nivelul de studii superioare, cu vechime în muncă de cel puțin un an în domeniul studiilor superioare, salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată, fără a include sporuri și alte adaosuri, se stabilește la suma de 2.350 lei lunar, pentru un program normal de lucru de 169,333 ore în medie pe lună, reprezentând 13,878 lei/oră.”