Ce a pățit Albert din Bârlad, după ce s-a angajat la un restaurant din Eforie Nord. Ce s-a întâmplat după ce s-a CERTAT cu șefa lui

Publicat: 30 09. 2023, 10:47
Ce a pățit Albert din Bârlad, după ce s-a angajat la un restaurant din Eforie Nord / Sursa FOTO: Facebook

Un tânăr în vârstă de 25 de ani, care pe perioada verii a muncit pe litoral, este acum căutat de familia și prietenii săi din Bârlad. El a dispărut la scurt timp după ce a plecat de la lucru, în stațiunea Eforie Nord.

În pofida numeroaselor apeluri telefonice, familia nu a reușit să dea de el.

Albert s-a certat cu șefa lui și apoi a dispărut

Albert lucra ca ospătar la un restaurant.

Familia susține că nu a mai putut să ia legătura cu Albert după ce tânărul s-a certat șefa lui, patroana localului la care lucra.

La data de 25.09.2023, Poliția din Bârlad a fost sesizată, prin plângere, cu privire la faptul că, la data de 21 septembrie 2023, Berbece Albert Constantin, în vârstă de 25 de ani, a plecat voluntar de la locul său de muncă din stațiunea turistică Eforie Nord, județul Constanța, nu a mai revenit până în prezent la domiciliu și nici nu a contactat membrii familiei sale, informează oamenii legii.

Căutările sunt dificile deoarece Albert nu a lăsat niciun indiciu care să explice dispariția sa.

Tânărul prezintă o constituție atletică, are 1,75 m și 75 kg, păr șaten și ochi căprui. La momentul dispariției, purta barbă și ochelari de vedere.

Fratele meu, pe nume Berbece Constantin Albert, nu poate fi contactat de mine sau de orice alt apropiat. Acesta lucra în Eforie Nord la un restaurant. Am încercat să iau legătura cu un coleg de muncă de-al lui, acesta spunându-mi că fratele meu a părăsit incinta restaurantului la data de 15.09, în urma unui conflict cu patroana restaurantului respectiv.

Ulterior, tot acest coleg mi-a transmis că el a luat legătura telefonic cu fratele meu, pe data de 21.09, acesta spunându-i doar că este bine și că nu ar avea bani să își încarce cartela. Până la momentul actual, răspunsul celor de la Poliție fiind «Așteptăm să fie luate măsuri de cei de la secția de poliție din orașul în care fratele tău a dispărut», respectiv Eforie Nord.

Este inadmisibil ca o persoană să dispară de la locul de muncă și nimeni să nu anunțe Poliția sau să încerce să ia legătura cu familia!”, a spus sora tânărului, potrivit replicaonline.ro.