Ce decizie a luat profesorul din Iași acuzat că a mers acasă la un elev și l-a BĂTUT cu cureaua. „A dat o declarație”
Cazul profesorului din Iași care a fost acuzat că a mers acasă la un elev din clasa lui și l-a bătut cu cureaua a luat o întorsătură neașteptată. Cadrul didactic și-a surprins colegii din cancelarie cu decizia pe care a luat-o.
El a hotărât să își prezinte demisia, dar în fața directorului școlii și-a susținut în continuare nevinovăția.
„O caricatură la adresa domnului profesor”
Iulia Dima, director la școala din Iași în care s-a întâmplat incidentul, a declarata: „Domnul profesor și-a prezentat demisia miercuri din funcție de profesor de TIC și Chimie. Dumnealui mi-a spus că nu are vină. A dat o declarație prin care spune că nu se face vinovat de cele întâmplate. Acel desen, din câte știu de la profesor și copiii clasei, a fost realizat la ora de TIC, fiind o caricatură la adresa domnului profesor”.
Întreg scandalul a început în 2 februarie, atunci când, la o ședință cu părinții, asistenta maternală a fost contactată de directorul școlii, care este și dirigintele băiatului, rugând-o pe femeie să-l primească în vizită pe profesor, pentru că vrea să discute ceva personal cu elevul. Cadrul didactic a venit la locuința băiatului și ar fi început să-l lovească brusc cu cureaua de la pantaloni, furios că minorul, pasionat de desen, l-ar fi jignit printr-o caricatură.
Femeia a povestit ce s-a întâmplat în acea zi, precizând că are grijă de băiat încă de când avea doar 11 luni.
„(…) Am participat la ședința cu părinții, în cadrul căreia nu s-a spus nimic negativ la adresa băiatului. În după-amiaza aceleași zile, în jurul orei 16:00, am fost sunată de diriginte și m-a întrebat dacă sunt de acord să îl primesc în vizită pe domnul profesor de Tehnologia Informației pentru că are de precizat ceva în legătură cu băiatul. L-am rugat pe diriginte ca tot ce are de discutat profesorul să discute la școală sau de ce nu mi s-a spus la ședința cu părinții. A spus, apoi, că e în folosul copilului și am acceptat. L-am întâmpinat pe profesor la poartă, era pentru prima oară când îl vedeam. Mi-ar fi plăcut să se prezinte, dar nu a făcut-o. Intrând în casă, vizibil nervos, s-a năpustit asupra băiatului, care se afla în sufragerie, pe canapea.
Până să ajung eu în cameră, deja îl lovea. De față cu mine a scos cureaua de la pantaloni și a început să îl lovească. Am intervenit de urgență și i-am cerut explicații, întrebându-l dacă e normal așa ceva. Avea în telefon un desen în creion, cu un chip de om, alături de gura acestuia era desenat ceva, ca un morcov. A spus că acea caricatură a fost trimisă către direcție. Eu nu am înțeles legătura dintre desen și profesor, nu apărea nicăieri numele acestuia și nici nu semănau”, a precizat femeia.
Citește mai multe AICI.