Cine este jandarmul care a SALVAT o tânără ce voia să-și ia viața. „Am simțit mult timp mirosul de pudră de pe fața fetei”
O tânără de 25 de ani care se spânzurase cu o eşarfă legată de ţeava de gaz a fost salvată de un jandarm, acesta fiind alertat de un vecin speriat că prietena lui nu mai răspunde la telefon.
Cazul s-a viralizat rapid pe Internet, mai ales după postarea de joi, 17 august, de pe pagina de Facebook a Jandarmeriei Române.
„Imaginea aceea m-a şocat pe moment”
„Colegul nostru era acasă, în timpul liber, împreună cu soţia”, începe postarea de pe pagina Jandarmeriei Române.
„La un moment dat, primeşte pe grupul locatarilor un mesaj din partea unuia dintre vecini: «Dacă e cineva acasă, vă rog să mergeţi până la mine, la uşă. Prietena mea nu mai răspunde la telefon, nu ştiu ce s-a întâmplat cu ea». Colegul nostru a coborât la parter, acolo unde era apartamentul fetei. Uşa era descuiată. A bătut la uşă, însă nimeni nu a răspuns. Apoi a intrat în casă. Luminile erau aprinse în baie. La un moment dat, pe holul casei, într-o lumină obscură a observat o siluetă.
«Sunteţi bine?». Niciun răspuns. Când s-a apropiat, a văzut tânăra, care se spânzurase cu o eşarfă de ţeava de gaz. «Imaginea aceea m-a şocat pe moment. Aveam două variante – să sun la 112 şi să aştept până vin ajutoare sau să intervin imediat».
A ales să intervină. A ridicat-o pe braţ, iar cu cealaltă mână a reuşit să îi desfacă eşarfa din jurul gâtului. A aşezat-o apoi pe podea şi a verificat semnele vitale. Nu respira, nu avea puls. A început manevrele de resuscitare şi respiraţie gură la gură.
În timpul acesta a sunat şi la 112 şi a cerut sprijin”, spun colegii jandarmului salvator.
După aproximativ patru minute, tinerei i-au apărut primele semne de viaţă. Avea puls şi începuse să respire, însă era inconştientă.
În scurt timp, a sosit ambulanţa, care a preluat-o pe femeie şi a transportat-o la spital.
„După ce s-a terminat totul şi am predat-o pe fată echipei medicale, m-am reîntors acasă, la soţia mea. Mă aştepta cu micul dejun. Am luat-o în braţe şi i-am spus că tocmai am readus la viaţă o tânără”, a povestit jandarmul salvator.
Bărbatul lucrează de 17 ani în Jandarmeria Română, iar din anul 2009 face parte din cadrul echipei Brigăzii Speciale de Intervenţie. El este şi psihoterapeut.
„Am simţit mult timp mirosul de pudră de pe faţa fetei. Asta nu trece repede, sunt emoţii contradictorii. Însă, sunt împăcat cu faptul că am dăruit o nouă şansă la viaţă unei tinere”, a mai spus salvatorul.