Ciocnire frontală între două mașini, în Alba. Patru persoane rănite, transportate la spital – FOTO
Un accident rutier a avut loc duminică după-amiază pe DN 75 Turda-Ștei. Două mașini s-au ciocnit frontal, iar patru persoane au suferit traumatisme, fiind transportate la spital.
Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că, pe DN 75 Turda-Ștei, la kilometrul 84+850 de metri, în zona localității Bistra, județul Alba, a avut loc o coliziune frontală între două autovehicule.
Intervenție rapidă a pompierilor din Câmpeni
Accidentul s-a soldat cu rănirea a patru persoane, însă toate erau conștiente și evaluate medical la fața locului de personalul ISU Alba sosit în cel mai scurt timp.
Stația de pompieri Câmpeni a intervenit prompt pentru acordarea primului ajutor medical și descarcerare, având în dotare o autospecială de stingere cu apă și spumă, un echipaj de prim ajutor și două ambulanțe din partea Serviciului Județean de Ambulanță Alba.
Toate cele patru persoane rănite au fost transportate la CPU Câmpeni de către echipajele medicale.
Traficul a fost blocat pe ambele sensuri.