Prima pagină » Social » „Colectiv 2”. Filosoful Mihai Șora îi răspunde lui Nelu Tătaru: „Nu, nu suntem toți vinovați”

„Colectiv 2”. Filosoful Mihai Șora îi răspunde lui Nelu Tătaru: „Nu, nu suntem toți vinovați”

„Colectiv 2”. Filosoful Mihai Șora îi răspunde lui Nelu Tătaru: „Nu, nu suntem toți vinovați”
Mihai Șora acuză un oficial al României trimis în SUA că l-a amenințat cu moartea: „Ce faci măi c***t cominternist! Sper să nu prinzi Crăciunul”

Filosoful Mihai Șora (104 ani) a reacționat, duminică, pe Facebook, la tragedia de la Piatra Neamț, și îi transmite lui Nelu Tătaru că nu toți suntem vinovați pentru această catastrofă!

„Zece ani de la incendiul din maternitatea Giulești. Cinci ani de la incendiul din Colectiv. Ieri – tragedia din spitalul de la Piatra Neamț.

„Istoria nu are „cincinale“, nici planuri, socoteli temporale, „norme“ de îndeplinit”

Istoria nu are „cincinale“, nici planuri, socoteli temporale, „norme“ de îndeplinit. Istoria nu este o abstracție ciclică, un concept în jurul căruia să dezbați din zori și până-n noapte, de la apus și până se crapă de zi. Istoria este a oamenilor: ei o scriu, ei singuri fac binele sau răul, cu mintea și cu mâna lor. Cuvântul care o structurează este „responsabilitate“.

„Cel care se ascunde în spatele unei vinovății paușale nu vrea, de fapt, decât să-și salveze funcția, prestigiul social”

Și nu, nu suntem toți vinovați. Pentru că vinovăția nu se distribuie în mod egal. Cel care se ascunde în spatele unei vinovății paușale nu vrea, de fapt, decât să-și salveze funcția, prestigiul social. Să scape de ceea ce i le-ar pune în pericol: propria răspundere”, a scris duminică pe facebook filosoful Mihai Șora.

Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, a declarat că  de 30 de ani  există o situație medicală îngrijorătoare care a fost acceptată, tacit, la toate nivelurile.

”Pentru situaţia de peste 30 de ani şi pentru autorităţile locale şi neimplicare cred că suntem vinovaţi toţi din această ţară, nu numai sistemul medical, fiindcă am acceptat timp de 30 de ani să trăim într-o astfel de situaţie medicală”, a răspuns Nelu Tătaru.

În ceea ce privește soluțiile pentru ca astfel de tragedii să nu se mai repete, Nelu Tătaru s-a referit la o ”reevaluare a managementului” și, în general, la o reevaluare a capacității de tratament a tuturor unităților sanitare.

 

 

Alexandru Coman a absolvit Facultatea de Jurnalism în anul 2010, iar de atunci a semnat în mai multe publicații centrale, în secțiunile online, precum evz.ro. Alexandru lucrează de mai mulți ani ... vezi toate articolele

Citește și