Prima pagină » Social » Contractul individual de muncă a fost modificat. Care sunt noile obligații ale angajatorilor față de salariați

Contractul individual de muncă a fost modificat. Care sunt noile obligații ale angajatorilor față de salariați

Contractul individual de muncă a fost modificat. Care sunt noile obligații ale angajatorilor față de salariați
Sursa foto: Shutterstock caracter ilustrativ

Ordinul ministrului Muncii și Protecției Sociale, prin care se modifică modelul-cadru al contractului individual al angajaților din România, a fost publicat în Monitorul Oficial, la începutul acestei săptămâni.

Angajatorii sunt obligați să informeze noile persoane intrate pe statul de plată cu privire la obligația de a contribui la sistemul de pensii administrate privat, astfel încât să poată alege unul dintre cele șapte fonduri existente, pe baza analizei performanțelor, și nu să fie repartizate aleatoriu.

Ce prevede noul ordin

Astfel, Ordinul nr 585 din 2 iulie 2021 privind modificarea și completarea modelului-cadru al contractului individual de muncă, prevăzut în anexa la Ordinul ministrului muncii și solidarității sociale nr. 64/2003, publicat în Monitorul Oficial 712 din 19 iulie 2021, introduce o nouă obligație pentru angajator, respectiv „să informeze angajatul cu privire la obligația de a adera la un fond de pensii administrat privat”.

Obligația se aplică persoanelor în vârstă de până la 35 de ani, care sunt asigurate potrivit prevederilor art. 5 alin. (1) din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, cu modificările și completările ulterioare, și care contribuie la sistemul public de pensii, și care trebuie să adere la un fond de pensii.

Sursa: Monitorul Oficial

Sursa: Monitorul Oficial

Raluca Turcan: Angajații trebuie să fie consțienți de opțiune, astfel încât să poată să-și decidă singuri viitorul

Motivele schimbării contractului de muncă se regăsesc în anunțul ministrului Muncii și Protecției Sociale, Raluca Turcan, pe această temă, de la jumătatea lunii aprilie.

„Pilonul II de pensii, administrat privat, este obligatoriu și vine în completarea pensiei de stat. Orice angajat din România contribuie la acest pilon de pensii și este extrem de important să se informeze și să opteze în cunoștință de cauză pentru un fond privat care să îi administreze acești bani, economisiți de-a lungul carierei, pentru a-și suplimenta veniturile în momentul pensionării”, scria Raluca Turcan.

„Prin urmare, am modificat modelul cadru al contractului individual de muncă și am introdus o nouă obligație care îi revine angajatorului: să informeze salariatul, în momentul angajării, cu privire la obligația de a adera la un fond de pensii administrat privat. Cred că este important să punem accent mai mare pe această componentă de informare și de conștientizare a angajaților că au această opțiune, astfel încât să poată să-și decidă singuri viitorul, alegând conștient în loc să fie repartizați aleatoriu de către sistem”, argumenta ministrul.

Câți asigurați au fost repartizați aleatoriu

Repartizarea aleatorie pe cele șapte fonduri este predominantă la Pilonul II, potrivit datelor oficiale. Conform datelor Autorității de Supraveghere Financiară (ASF), numărul participanților înregistrați în Pilonul II a fost, la finalul primului trimestru al anului 2021 de 7,68 milioane persoane, în creștere cu aproximativ 50.000 de persoane, față de 7,63 milioane persoane la finalul anului 2020.

Astfel, aproximativ 49,62 mii de persoane au fost repartizate aleatoriu către un fond de pensii administrat privat în primul trimestru al anului 2021, reprezentând 99% din totalul persoanelor nou intrate în sistem, conform ultimului raport trimestrial al ASF.

Același procent este valabil și pentru întreg anul trecut, respectiv aproximativ 171,60 mii de persoane au fost repartizate aleatoriu către un fond de pensii administrat privat în anul 2020, reprezentând 99% din totalul persoanelor nou intrate în sistem, conform raportului anual al ASF pe 2020.

Per ansambu, potrivit datelor Casei Naționale de Pensii Publice (CNPP), care virează contribuțiile pentru Pilonul II, la finalul lunii aprilie 2021, era de 3,59 milioane de persoane, deci aproximativ jumătate din totalul contribuabililor.

Sursa: CNPP

Sursa: CNPP

Valoarea totală a activelor nete ale fondurilor de pensii administrate privat a fost de 80,19 miliarde lei la finalul primului trimestru al anului 2021, în creștere cu aproximativ 33% comparativ cu aceeași dată a anului 2020, potrivit datelor ASF. Comparativ cu trimestrul anterior, activele nete au crescut cu 7%.

La începutul lunii iunie, ministrul Turcan a anunțat că, în următorii patru ani, contribuției la Pilonul II se va mări cu un procent, de la nivelul actual de 3,75%. Nivelul creșterii a fost stabili pentru a nu dezechilibra Pilonul I, al pensiilor publice, și este asumat în programul de guvernare.

Conform prevederilor actuale, din cota CAS (contribuții de asigurări sociale) de 25% din veniturile salariale brute (sau cele pentru care se plătesc asigurări sociale), plătită de fiecare angajat, spre Pilonul I (pensia publică) este direcționat un procent de 21,25%, iar spre Pilonul II (pensia privată obligatorie) – 3,75%.

La momentul începerii colectării, în luna mai 2008, cota de contribuție la fondul de pensii era de 2% din baza de calcul și Inițial, era prevăzută o creștere a cotei de contribuție la Pilonul II cu 0,5 puncte procentuale pe an, adică o majorare a cotei la 6% în termen de 8 ani. Conform estimărilor Asociației pentru Pensiile Administrate Privat din România (APAPR), dacă graficul creștere din forma inițială a Legii 411/2004 privind fondurile de pensii administrate privat ar fi fost respectat, românii ar fi avut în conturi sume cu o cincime mai mari față de cele existente în prezent.

 

Absolventă a Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, Departamentul de Limbi Moderne Aplicate din cadrul Facultății de Litere, Mădălina Prundea a debutat în presa regională, la „Evenimentul ... vezi toate articolele

Citește și