COVID-19. Un bărbat din Iași, aflat în autoizolare, a încercat să își ia viaţa după o ceartă cu soția
Un bărbat de 32 de ani din Iași, aflat în autoizolare la domiciliu în Iași, a încercat să își ia viață. Sub presiunea izolării, pe fondul consumului de alcool și după o ceartă în familie acesta a încercat să își ia viața, scrie Observator.tv
„În urgențe a fost adus un pacient de 32 de ani cu plăgi autolitice. Acesta era în autoizolare, venit de 5 zile din Germania. A fost vorba de un conflict familial și consum de etanol.”, a declarat Prof. Dr. Diana Cimpoeșu, purtător de cuvânt Spitalul Sf. Spiridon Iasi.
Bărbatul revenise de puțin timp din străinătate și exista riscul să fie infectat cu COVID 19, medicii de la unitatea primiri urgențe, dar și cei de la chirurgie au intervenit pentru a salva viața acestuia.
„A fost văzut în urgențe cu precautii, fiind din autoizolare. A fost operat de echipa de chirurgie plastică și a mers către Intitutul de Psihiatrie pentru tratarea problemei emoționale. Prognostic favorabil, speram să își petreacă în liniște restul zilelor de izolare.”, a mai spus Prof. Dr. Diana Cimpoeșu, purtător de cuvânt Spitalul Sf. Spiridon Iasi.