O tânără de 31 de ani din Botoșani, care locuiește în Iași cu iubitul său, a ajuns în stare gravă la spital, după ce a făcut o combinație fatală.
Fata a fost adusă în comă la Unitatea de Primire Urgență a Spitalului Sfântul Spiridon, din Iași, după ce a luat drogul gama-hidroxibutirat, cunoscut și ca drogul violului, cu alcool.
„Pacienta locuiește în Iași, împreună cu prietenul ei. De altfel, prietenul a fost cel care a solicitat ambulanța, declarând că femeia era deja comatoasă. Diagnosticul este intoxicație voluntară acută cu gama-hidroxibutirat și etilism acut. A fost internată de urgență la Clinica de Medicină Internă”, a declarat Diana Cimpoeșu, coordonator UPU/SMRD Iași, citată de Antena3.
Drogul GHB – acidul gama hidroxibutiric (ecstasy lichid), este cunoscut, mai degrabă, sub numele de „drogul violului”
Potrivit specialiştilor, dependenţa de gama-hidroxibutirat este o stare clinic recunoscută, cu un potenţial sindrom de sevraj acut atunci când drogul este întrerupt brusc, după un consum regulat sau cronic. Există dovezi că dependenţa fizică poate apărea la consumatorii care utilizează drogulul în scop recreaţional, fiind înregistrate cazuri de simptome de sevraj la încetarea consumului de GHB şi precursori ai acestuia.
Consumul de GHB, ale cărui complicaţii pot fi greu de recunoscut în cazuri de urgenţă, poate duce la nelinişte, atacuri de anxietate, insomnie, transpiraţie, tahicardie şi hipertensiune. Pacienţii în sevraj pot dezvolta, de asemenea, psihoză şi delir.
„GHB este pus de obicei în băutura partenerei, unde, dizolvat în alcool, nu are nici miros, nici gust. Efectele imediate sunt similare stării de ebrietate, la care se adaugă euforia și dezinhibarea. Durata, în funcție de doză și consumator, poate ajunge până la 3-4 ore. Efectele dispar după această perioadă”, explică un medicii.