CRUNT. Mărturiile unui bărbat bătut cu sălbăticie de mineri: „O bătrână a arătat cu degetul spre mine / M-au bătut și la poliție
Asociaţia Victimelor Mineriadelor 1990-1991 din România (AVMR) doreşte finalizarea dosarului Mineriadei, incriminarea vinovaţilor, tragerea lor la răspundere penală şi plata despăgubirilor pentru victime, a declarat sâmbătă Mihail Eugen Chiţu, victimă a represiunilor minerilor de acum 30 de ani.
„Sunt una dintre victimele Mineriadei şi membru fondator al AVMR. Mineriada a fost represiunea făcută de partidul la putere – FSN, al cărui conducător, Ion Iliescu, a ordonat aducerea minerilor pentru că luase amploare strângerea de iscălituri pentru aprobarea punctului 8 al Proclamaţiei de la Timişoara. Am venit să comemorăm unul dintre cele mai urâte gesturi făcute de clasa politică, din cauza căruia România a dat cel puţin 40 de ani înapoi”, a precizat Chiţu pentru Agerpres, care a depus o coroană de flori la troiţa din faţa Teatrului Naţional „I. L. Caragiale”, împreună cu membrii AVMR.
Relatări șocante cu bătaia primită de la mineri
El a relatat cum a fost bătut „cu sălbăticie de mineri”.
„Am fost bătut cu sălbăticie de mineri, eram mecanic ajutor de locomotivă şi veneam de la muncă, iar în Gara de Nord am aflat că soţia mea nu ajunsese acasă şi am dat fuga să o scot din „viermuială”. Spre necazul meu, o cetăţeancă în vârstă a arătat spre mine şi a zis: Bateţi-l maică, că l-am văzut eu la televizor. Nu am apucat să îmi trag fermoarul la geantă, să scot actele – s-ar fi văzut salopetele de serviciu -, era clar că nu puteam fi eu acela pe care îl văzuse la televizor.
Bătut și la poliție și la Măgurele
După ce m-au bătut cu sălbăticie, m-au depus în fântâna de la Piaţa Universităţii. Când mi-am revenit, m-au luat alţii şi m-au dus la Poliţia Capitalei, iar de acolo, după bătăile de rigoare, m-au dus la Măgurele. Şi acolo am fost bătut”, a povestit Mihail Eugen Chiţu.
Azi se împlinesc 30 de ani de la mineriada din 13-15 iunie 1990.