CRUNT. Moarte cumplită la locul de muncă pentru un tânăr din Gorj
Un angajat al Carierei II Tismana din cadrul Complexului Energetic Oltenia a decedat, luni seara, la locul de muncă, într-un mod cumplit!
Tânărul de 39 de ani a murit după ce a fost prins între covorul benzii de cauciuc care transportă cărbune şi tamburul de deviere.
Doi inspectori de muncă s-au deplasat la locul accidentului, evenimentul urmând să fie cercetat de Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Gorj. Bărbatul avea aproximativ 22 de ani de vechime în muncă, scrie Agerpres.
„Covorul de cauciuc a prins sapa de curăţire pe care victima o ţinea în mână”
„Decesul s-a produs în jurul orei 22,00, victima fiind prinsă între covorul benzii de cauciuc şi tamburul de deviere. Cel mai probabil, accidentul s-a produs după ce covorul de cauciuc a prins sapa de curăţire pe care victima o ţinea în mână, fiind atrasă între covor şi tambur”, a anunţat, marţi, purtătorul de cuvânt al ITM Gorj, Neli Matei.
Poliţiştii au întocmit, în acest caz, dosar penal pentru neluarea măsurilor legale de securitate şi sănătate în muncă.
A fost găsit de un coleg de muncă
„Aseară (luni seara – n.r.), în jurul orei 22,30, poliţiştii au fost sesizaţi despre faptul că la Cariera II Tismana a avut loc un accident de muncă. Din primele cercetări efectuate de poliţişti la faţa locului a reieşit faptul că un bărbat de 39 de ani, din municipiul Târgu Jiu, angajat că lăcătuş mecanic la CEO, a suferit un accident de muncă, fiind găsit de un coleg, în stare de inconştienţă, lângă un excavator. Un echipaj medical a constatat decesul bărbatului”, au precizat reprezentanţii IPJ Gorj.
Accidentele de muncă sunt foarte dese în România. Inclusiv patroni au decedat în accidente cumplite.
Anul trecut, un tânăr în vârstă de 37 de ani, care era chiar patron, lucra la gaterul firmei când o așchie i-a sărit în piept, la nivelul inimii.