Culturistul care a supraviețuit după ce mașina lui a fost strivită de tren s-a întors la muncă. ”Mai merg la medic doar ca să verific starea coloanei”

Publicat: 16 06. 2024, 09:00

În noiembrie 2023, Valentin Chiriac, militar la o unitate de transmisiuni și culturist de performanță, a sfidat moartea, după ce a supraviețuit unui teribil accident. Bărbatul de 34 de ani, care se afla la volanul mașinii sale, se grăbea să ajungă la serviciu și a schimbat traseul obișnuit cu unul mai scurt, o decizie care s-a dovedit neinspirată. Autoturismul său a fost lovit de tren, accident în urmă căruia s-a ales cu leziuni grave, dar care, în mod miraculos, nu i-au pus viața în pericol. Chiar și salvatorii care au ajuns la fața locului au rămas uimiți când au văzut că polițistul este în viață.

  • La aproximativ șapte luni de la accident, Valentin Chiriac și-a revenit total. Și-a reluat antrenamentele, acum trei luni, s-a întors la serviciu, iar la medic merge doar pentru controale de rutină la coloană.
  • Sportivul a devenit și tătic pentru a doua oară, el și soția sa, care erau părinții unei fetițe, având acum și un băiețel.

Valentin Chiriac, militar la o unitate de transmisiuni din Constanța și campion național la culturism, a scăpat miraculos cu viață dintr-un accident îngrozitor, care a avut loc anul trecut. Era o dimineață din luna noiembrie când bărbatul de 34 de ani a fost lovit de tren, în timp ce se afla la volanul mașinii sale. Accidentul a avut loc la o trecere la nivel de calea ferată, între localitățile Ovidiu și Mihail Kogălniceanu. Voia să ajungă mai repede la serviciu, dar, într-o fracțiune de secundă, totul a luat o întorsătură la limita tragediei. Impactul a fost atât de puternic încât mașina pe care o conducea a fost târâtă pe o distanță de zeci de metri.

Când au ajuns la fața locului și au văzut gravitatea accidentului, pompierii și medicii de la SMURD nu se așteptau să mai găsească supraviețuitori. Cu toate acestea, Valentin Chiriac nu doar că trăia, dar era conștient, iar rănile pe care le-a suferit, deși grave, nu i-au periclitat viața. El a suferit mai multe traumatisme, printre care și unul cranian, dar a avut și o coastă ruptă.

Cu multă ambiție, sesiuni de recuperare intensive și tărie psihică, Valentin Chiriac a reușit să se pună pe picioare complet. La aproape șapte luni de la accident, viața acestuia a reintrat pe făgașul normal. Și-a reluat antrenamentele la sală, în urmă cu trei luni s-a întors la serviciu, iar la medic mai merge doar pentru controale de rutină la coloana vertebrală.

M-am readaptat bine la serviciu, iar colegii m-au întâmpinat cu plăcere și bucurie. Am să mai merg periodic la medic, doar ca să verific starea coloanei, dar totul este OK. Eu, fiind și sportiv, fac aceste verificări și pentru mine. Datorită faptului că fac sport, am reușit să mă recupereze mai repede”, a spus Valentin Chiriac, pentru Gândul.

Soția lui a adus pe lume cel de-al doilea copil

Între timp, familia militarului s-a mărit. Sportivul și soția sa, care aveau o fetiță, au devenit părinți pentru a doua oară. La doar o lună de la accidentul suferit de Valentin Chiriac, soția sa, care era însărcinată în acea perioadă, a născut un băiețel.

Campionul la culturism are doi copii, o fetiță și un băiat, care a venit pe lume în urmă cu șase luni (foto: arhivă personală)

Valentin Chiriac s-a apucat de culturism în urmă cu 14 ani. Sportivul povestea pentru Gândul că totul a început dintr-o pură curiozitate, dar și din dorința de a-și umple timpul liber într-un mod util. Treptat, a evoluat ca sportiv, iar de 5 ani a dus culturismul la un alt nivel.

Acum patru ani, am devenit campion național la culturism, apoi am fost în lotul național, alături de care am participat la Campionatul Balcanic, unde am luat locul al III-lea. După aceea, am ieșit vicecampion național. În momentul de față, nu pot să mai trăiesc fără să fac sportul ăsta, care m-a făcut puternic și mi-a dat o motivație”, ne spunea, în urmă cu jumătate de an, Valentin Chiriac.


CITEȘTE ȘI:

EXCLUSIV | A scăpat ca prin minune cu viață după ce mașina lui a fost strivită de tren. „Puteam ajunge în scaunul cu rotile”

ACCIDENT. Trei persoane au murit după ce un tren a lovit o mașină la o trecere peste calea ferată