Cum a fost împiedicat Hitler să dețină un adevărat arsenal nuclear

Adolf Hitler plănuia să dețină un adevărat arsenal nuclear care ar fi putut schimba cu desăvârșire istoria. Recent au ieșit la iveală detalii incredibile despre rolul Marii Britanii în oprirea conducătorului nazist.

În decembrie 1938, fizicienii Lise Meitner și Otto Frisch au făcut o descoperire uimitoare într-un laborator din Berlin, referitoare la fuziunea nucleară, care avea să revoluționeze imediat fizica nucleară.

Temerile în rândul oamenilor de știință din Germania ajunseseră într-un punct critic – exista posibilitatea ca liderul nazist să pună mâna pe tehnologie și astfel fizicienii de origine maghiară Leo Szilard, Edward Teller și Eugene Wigner au redactat o scrisoare către președintele SUA care avea să schimbe istoria.

Adolf Hitler oprit doar prin colaborarea mai multor țări

Documentul, semnat de Albert Einstein, avertiza că pot fi create „bombe extrem de puternice de un nou tip” și a declanșat ceea ce va deveni cunoscut sub numele de Proiectul Manhattan – un proiect realizat în colaborare de către SUA, Marea Britanie și Canada, care ulterior a dus la crearea bombelor atomice aruncate peste Japonia.

Profesorul Bruce Cameron Reed a publicat cinci manuale și peste 50 de jurnale despre misiunea secretă – dar a explicat pentru Express.co.uk că aliații nu erau singurii interesați.

„Este un contrast istoric interesant despre modul în care aceste lucruri au fost organizate și realizate – germanilor nu le lipseau oamenii de știință competenți. Dar până la sfârșitul războiului, nici măcar nu reușiseră să facă primul lor reactor nuclear. Făcuseră experimente cu îmbogățirea uraniului, dar numai în cantități mici”, a explicat profesorul Bruce Cameron Reed.

La început proiectul era prioritizat, însă ulterior nu i s-a mai acordat o atât de mare improtanță iar odată cu invazia Rusiei, războiul a luat o turnură împotriva Germaniei.

„După aproximativ 1941 nu a mai existat niciun fel de competiție. Au avut unele probleme tehnice care le-au inhibat dezvoltarea, iar britanicii au jucat un rol imens”, a precizat profesorul.

Programul german de arme nucleare, cunoscut informal sub numele de Uranverein, a trecut prin mai multe faze de lucru, dar a fost în cele din urmă „înghețat la nivel de laborator”. Iar Marea Britanie a jucat un rol cheie în aacest lucru.

În timp ce juca simultan un „rol critic” în Proiectul Manhattan, Marea Britanie împiedica, de asemenea, fantezia îngrozitoare a lui Hitler să devină realitate prin oprirea producției de apă grea în Norvegia ocupată de naziști.

Elementul-cheie care a stat la baza distrugerii planurilor lui Hitler

Această formă de apă folosește izotopi de hidrogen mai grei pentru a-i conferi proprietăți nucleare diferite – creșterea masei îi conferă proprietăți fizice și chimice ușor diferite în comparație cu apa normală.

„Germanii au decis să folosească apa grea ca moderator în experimentele lor de reactor. Singura industrie care a produs acest lucru în comerț a fost în Norvegia. A fost o centrală hidroelectrică care a efectuat un tip de proces de distilare. Germanii au început să ia apă grea de acolo, dar, desigur, serviciile britanice de informații au aflat despre acest lucru. Au existat diverse bombardamente și raiduri pentru a le perturba programul nuclear. Serviciile de informații din țările știau foarte bine de interesul german pentru aceasta și apoi soarta războiului s-a îndreptat împotriva Germaniei”, a explicat profesorul Reed.

Între 1940 și 1944, o serie de acțiuni de sabotaj ale mișcării de rezistență norvegiene și și bombardamente din partea aliaților au dus la distrugerea uzinei și pierderea apei grele. Aceste operațiuni – cu nume de cod Grouse, Freshman și Gunnerside – au dus la oprirea producție din fabrică la începutul anului 1943.

Profesorul Reed a explicat cum „nu a existat nicio rivalitate între cele două programe” după distrugerea fabricii. Între timp, la Laboratorul Los Alamos din New Mexico, Misiunea britanică a jucat un rol vital în dezvoltarea armelor atomice.

Proiectul Manhattan și bombele de la Hiroshima și Nagasaki

Inginerii sub îndrumarea fizicianului nuclear Robert Oppenheimer au proiectat două bombe de fisiune – Little Boy și Fat Man care au fost lansate ulterior în Hiroshima și Nagasaki.

Prof. Reed, care a publicat recent noua sa carte „Proiectul Manhattan: Povestea secolului”, a explicat rolul Regatului Unit.

„Misiunea britanică a fost un grup restrâns, dar a adus contribuții foarte importante la Los Alamos prin proiectarea imploziei. Britanicii au avut experiență cu explozii pentru distrugerea tancurilor. Așadar, unii dintre oamenii lor erau deja familiarizați cu acest tip de ordonanță. Chiar a ajutat la maturizarea acestei idei și unii dintre oamenii de știință teoretici au fost cu adevărat de top. A fost un grup mic care a adus o contribuție disproporționată față de dimensiunea sa”, a explicat profesorul Bruce Cameron Reed.

În ciuda acestui fapt, profesorul Reed a susținut că existau încă îngrijorări în rândurile aliaților cu privire la ceea ce deținea Hitler, cu doar câteva săptămâni înainte de bombardamentele de la Hiroshima și Nagasaki.

„Churchill și Roosevelt s-au confruntat cu problema faptului că nu știau ce nu știau. La acest nivel, nu poți risca așa. În timpul aterizărilor din Ziua D, ei au pregătit de luptă de fapt personal medical care avea contoare Geiger (n.r. un detector de particule utilizat în fizica nucleară pentru înregistrarea radiațiilor beta sau gama) pentru a vedea dacă germanii foloseau arme radiologice. Nu era atât de multă teamă de o bombă, ci mai mult de arme radioactive. Dacă germanii ar fi strecurat vreuna la Londra, imaginați-vă cât de diferită ar fi fost istoria?”, a mai explicat specialistul.