Cum arăta Crăciunul românilor din 1931, în plină CRIZĂ mondială: „Traiul material devine o problemă căreia aproape renunți să îi găsești o soluțiune”
În urmă cu peste 90 de ani, românii treceau printr-unele dintre cele mai grele sărbători, după ce marea criză economică mondială își făcea simțite efectele din ce în ce mai adânc în societatea și sistemul bancar din țară. Dincolo de analize, retrospective și previziuni, prima pagină a unuia dintre cele mai importante periodice ale vremii, Adevărul, din prima zi de Crăciun din 1931, era departe de a invita la optimism.
Crăciunul din anul 1931 nu a fost unul dintre cele mai fericite pentru români – și nu numai – fără să luăm în calcul anii de război. Era un an în care criza nu mai era doar o știre de peste Ocean, iar editorialul din Adevărul – valorificat online în Biblioteca Digitală a Bucureștilor – ilustrează o stare deloc festivă.
Chiar lângă sigla ziarul este publicat un motto care dă cheia de citire a publicației care a apărut pe tarabe pe 25 decembrie 1931: „Mai zgârcit decât oricând, Moș Crăciun n-a vrut să aducă nici reducerea chiriilor, nici legea de conversiune a datoriilor agricole. Ca să nu se spună însă că nu ne-a dat nimic, ne-a oferit bugetul de sacrificiu”.
Editorialul este semnat de scriitorul şi politicianul de origine aromână Nicolae Constantin Bațaria (Batzaria), el însuși un personaj tragic al acelor vremuri, care s-a născut în Macedonia Otomană și a murit, în 1952, la 77 de ani, în câmpul concentraționar din Ghencea, unde fusese internat ca fost om politic (parlamentar), după cum a scris Ziua de Constanța.
Gânduri de Crăciun
„Dacă aș fi fost un desenator, n-aș fi scris rândurile de față. L-aș fi făcut eu pe tradiționalul Moș Crăciun, numai pentru a ilustra mai bine situația, l-aș fi făcut în dublu exemplar: un Moș Crăciun cu un săculeț mic de tot și aproape gol. Acesta urma să fie Moș Crăciun al copiilor.
Alături, un Moș Crăciun încovoiat până la pământ sub povara unui sac enorm și umflat. Acest Moș Crăciun, în chipul d-lui ministru de finanțe, ar fi fost al persoanelor mari, al contribuabililor.
Ghicim lesne ce ar fi conținut sacul acela enorm și umflat: impozite, taxe, reduceri, suprimări.
Celor doi Moș Crăciun le-ar fi făcut o escortă nimerită Sărăcia, Criza, Mizeria, Șomajul.
Așa se anunța Crăciunul din anul acesta – ceea ce nu înseamnă că acela din anii din urmă ar fi fost cine știe cât mai vesel.
… Dar anii trec și greutățile sporesc. Problema vieții, nu a vieții veșnice, privită din punctul de vedere filosofic și religios, ci a traiul material de toate zilele, devine pentru un număr mereu în creștere al semenilor noștri o problemă căreia aproape renunți să îi găsești o soluțiune.
Pentru a nu ne lăsa să deprimăm sufletește, un mare cugetător ne îndeamnă să ne obișnuim cu credința că ziua de mâine va fi mai bună decât ziua de astăzi.
Este, netăgăduit, o rețetă frumoasă și dătătoare de speranțe bune formula aceasta optimistă și sunt de invidiat aceia care pot să și-o însușească, făcându-și din ea un crez și o linie de conduită.
Însă, oricât ai fi de înclinat să-ți adaptezi ei sufletul și moralul și oricât ai fi înzestrat de la natură cu un temperament optimist, realitatea, mai puternică decât toate credințele și iluziile trandafirii, îți arată în mod necruțător și brutal că ai motive întemeiate să dorești ca ziua de mâine să fie, nu mai bună, dar să nu fie mai rea decât ziua de astăzi. „Să ne ferească Dumnezeu de și mai rău!”
Această veche vorbă populară stă pe buzele și în gândul tuturor.
*
E adevărat, ni se indică o direcție unde ni se spune că am putea găsi o alinare a grijilor și necazurilor ce ne copleșesc. Știm ce anume. Că și la ceilalți, că și la celelalte țări situația nu e mai bună și mai înfloritoare. Șomajul, sărăcia și mizeria bântuie peste tot, pricinuind suferințe și creând o atmosferă ce ascunde mari și serioase primejdii pentru ziua de mâine.
Răul fiind, prin urmare, general, ar trebui chiar faptul acesta să servească drept consolare și să ne facă să îndurăm cu mai mult stoicism greutățile de care ne izbim neputincioși și lipsurile care ne chinuiesc.
Felicitând pe cei ce în suferința aproapelui găsesc motiv de alinare pentru propria lor suferință, ținem să relevăm că, întrucât privește starea de lucruri de la noi, explicația relelor ce ne apasă prin existenta acelorași rele și la alții nu este nici suficientă, nici convingătoare.
Nu mai stăruim asupra faptului prin ce minune nouă ne-ar trece foamea și n-am mai simți frigul, văzând că și vecinul nostru tremură de frig și este flămând.
De altfel, chestiunea aceasta se pune greșit – indiferent dacă la mijloc este sau nu o intenție. Just și exact ar fi să se pună chestiunea în felul următor: date fiind condițiunile sociale și economice de la noi, situația critică în care ne zbatem astăzi și din care nu știm nici când com ieși, nici în ce mod va trebui să ieșim, trebuia oare să se producă în mod fatal și inevitabil? Este ea în întregime produsul unor împrejurări pe care voința și silințele oamenilor n-ar fi putut să le schimbe în bine sau să le evite în parte, ori la crearea ei a contribuit și puțina pricepere a celor puși să cârmuiască destinele țării și ale națiunii?
Căutând răspuns la aceste întrebări, ajungem în mod forțat la constatarea că multe din suferințele de care ne plângem cu drept cuvânt ar fi putu să fie evitate sau domolite în mare măsură, dacă, în decursul anilor de după război ar fi fost la cei de la cârma statului mai multă pricepere, un mai puternic simț al prevederii, o cunoaștere mai exactă a unei situații ce urma să se producă, precum și o grijă mai atentă de nevoile și interesele obștești.
Dar beția puterii i-a amețit pe conducători și i-a făcut incapabili să vadă exact realitatea. Activitatea lor nu s-a ilustrat mai cu osebire decât în două direcțiuni: în risipa fără socoteală a banului public și în istovirea compectă a contribuabilului prin neîntrerupta avalanșă de impozite zdrobitoare.
Așa s-a ajuns acolo unde vedem să s-a ajuns astăzi.
*
Intrăm acum în marile noastre sărbători creștine, comemorând nașterea aceluia care a venit să ne mântuiască de păcatele noastre. Divinul Isus s-a străduit și a pătimit pentru mântuirea păcatelor noastre.
Răutatea însă a dăinuit în sufletele și în inimile oamenilor. Răutatea aceasta s-a pus de-a curmezișul operei și dumnezeieștilor gânduri ale Mântuitorului. Urmările acestei răutăți le simțim și astăzi în chip atât de dureros, iar suferințele noastre nu sunt cât de cât potolite de speranța în sosirea apropiată a unor zile mai bune.
E trist Crăciunul în anul acesta!”, semnează N. Batzaria.
Mugur Isărescu: Oamenii s-au împărţit repede în „perdanţi” şi „câştigători”
Debutul crizei mondiale se petrecuse deja de doi ani, dar românii au început să o conștientizeze mai târziu.
„Pentru că excesele fuseseră foarte mari, în primul rând, în Statele Unite, scadenţa a venit mai întâi la Bursa din Wall Street. La 24 octombrie 1929, în joia neagră, trendul bursier s-a transformat rapid dintr-unul crescător într-unul în scădere. Valoarea acţiunilor a început să scadă, investitorii au început să vândă, preţurile bursiere au ajuns la cote minime şi de aici s-a instalat panica. Când panica se instalează într-o societate, revenirea este foarte dificilă. Cum spunea presa vremii, zeul modern, care devenise între timp dolarul, cel care înlocuise parţial lira sterlină ca monedă internaţională, îşi arătase, mai mult ca niciodată, neputinţa” ”, explica guvernatorul Băncii Naționale a Românie, Mugur Isărescu, într-o prezentare de acum peste zece ani privind Marea Criză Economică din 1929 – 1933.
„Pentru că telecomunicaţiile nu erau dezvoltate ca astăzi, la Bucureşti veştile au ajuns câteva zile mai târziu, când în ziarul „Universul“ apare informaţia că „la Bursa de efecte din New York s-au făcut tranzacţiuni asupra unui număr de circa 14 milioane acţiuni. Şedinţa a decurs extraordinar de furtunos şi în parte într-o atmosferă de panică, înregistrându-se scăderi colosale la cursurile celor mai multe hârtii“. Cu toate acestea, la sfârşitul anului 1929, în România încă se mai vorbea de „criza lor”, iar viitorul mioritic se vedea în culori frumoase”, potrivit guvernatorului băncii centrale.
„Criza economică generală, începută în anul 1929, prin toate componentele ei, s-a constituit într-un atac violent asupra stării de spirit a populaţiei. Aşa cum explica presa, de aici şi până la „criza morală” nu a mai fost decât un pas. Oamenii s-au împărţit repede în „perdanţi” şi „câştigători”. Cei mai mulţi erau „perdanţii”, copleşiţi de greutăţi şi de nesiguranţă, îşi pierdeau locurile de muncă, economiile, locul şi rolul în societate. Glasul lor nu se mai auzea în cetate. În schimb puteau fi auziţi „câştigătorii”. Mult mai puţini, dar mult mai puternici, aduceau în societate modelul învingătorului care ia totul, fără scrupule, dispus la orice compromis”, detalia Mugur Isărescu.
„Criză de încredere, criză morală, unde credeţi că s-a ajuns ? La „criza bancară”. Poate mai mult decât celelalte aspecte ale crizei generale, „criza de încredere” şi „criza morală” au agravat „criza bancară”. Criza bancară din România a atins apogeul în 1931 şi 1932, când băncile au fost asaltate de clienţii lor, care şi-au retras precipitat banii şi i-au pus la saltea, cum zicea românul. Astfel, au dispărut de pe piaţă mari sume de bani, iar acest fapt a agravat şi mai mult criza generală”, explica guvernatorul BNR.
Consideraţii privind Marea Criză Economică din 1929 – 1933. Prezentarea guvernatorului BNR, Mugur Isărescu by Gandul.info on Scribd