Cum au fost păcăliți mai mulți oameni din Bangladesh să vină la muncă în Sibiu. „Ne-au vândut”

Publicat: 14 11. 2022, 12:03
Cum au fost păcăliți mai mulți oameni din Bangladesh să vină la muncă în Sibiu. „Ne-au vândut” / Sursa FOTO: wikimedia.org

România a devenit o piață foarte atractivă pentru muncitorii din Bangladesh, dar există și situații în care ceea ce s-a promis nu a fost respectat. Cazul unor bărbați aduși la muncă în Sibiu a stârnit revoltă în comunitatea migranților, iar povestea lor se regăsește într-un reportaj pe infomigrants.net.

Unul dintre bărbați, identificat sub pseudonimul „Ahmed”, acuză o firmă din Sibiu că îi tratează ca pe niște sclavi pe muncitorii veniți din această țară.

Neplătiți și puși să facă munci degradante

Lucrătorii din Bangladesh se plâng că nu au fost plătiți cu linile, fiind lăsați să trăiască în condiții proaste și puși să facă munci degradante.

„Știam că România este o țară europeană. Salariul lunar ni s-a spus că va fi de 650 de dolari, ceea ce este destul de bun, cazarea este gratuită și ni s-a spus că ne va oferi câte un apartament la fiecare trei-patru persoane. Ziua de muncă va dura opt ore și orele suplimentare ar fi plătite pentru orice ore suplimentare. Ne-am gândit că, fiind o țară din Uniunea Europeană, România va garanta drepturile lucrătorilor, așa că am fost de acord să mergem”, s-a plâns „Ahmed” în reportajul celor de la infomigrants.net.

Implicarea autorităților din Bangladesh

Deși el și conaționalii săi au sosit în România cu toate actele în regulă, „Ahmed” spune că au fost forțați să plece în căutarea altor locuri de muncă din cauza celor pățite în România.

Povestea lui „Ahmed” este simplă. O agenție de recrutare de pe piața munci din Bangladesh i-a dat bărbatului un permis de muncă și o viză pentru a lucra ca electrician în România. După ce și-a depus pașapoartele și toate autorizațiile, a fost informat că va fi supus unui interviu de către delegații unei firme de construcții din România, dar nu înainte de a plăti „o taxă de serviciu de 100.000 BDT (1.000 euro)”.

Ministerul Bunăstării din Bangladesh a permis companiei Asia Continental Group să trimită 200 de lucrători în România. Printre altele, agenția a primit dreptul de a colecta maximum 440.000 BDT de la fiecare muncitor, drept cheltuieli de imigrare (vize, bilete de avion, cazare etc). Dar „Ahmed” spune că, de fapt, după obținerea vizei și a biletului de avion, i s-au cerut 7.000 de euro!

„Am împrumutat bani de la rudele mele. M-am gândit că, odată ce voi începe să-mi iau salariul, aș putea să plătesc datoriile”, spune „Ahmed”.

La sosirea în România, „Ahmed” și alți 73 de bărbați din Bangladesh au fost duși la Sibiu. Din acest moment, ei acuză compania de construcții din România că i-a vândut altor firme. Personal, „Ahmed” susține că a fost vândut unei companii italiene și, în loc să fie electrician, a ajuns să spele mașini și să curățe grădini.

„Într-o zi ne-au spus să curățăm toaleta. Am protestat și le-am spus că există oameni a căror sarcină este să facă acest tip de muncă. Dar mai târziu am aflat că le-au spus deja acestor muncitori să nu mai vină la muncă” – „Ahmed”

Cum au fost păcăliți muncitorii din Bangladesh

În prima lună de muncă, „Ahmed” și colegul său nu au primit niciun ban.

„Am aflat că toți ceilalți din companie erau plătiți, dar noi nu”, spune bărbatul. Când s-a dus la superiori, a primit răspunsul „Nu sunteți muncitorii noștri, nu vă vom plăti. Firma care v-a adus în România va plăti. V-au vândut nouă, acum sunteți sclavii noștri și veți face orice vă vom cere”.

De la firma românească de construcții cei doi au aflat că atât cazarea, cât și hrana oferite muncitorilor nu sunt, de fapt, gratuite, așa cum li s-a promis, ci deduse din salarii. Compania română de construcții nu a răspuns la întrebările Info Migrants cu privire la acuzații.

În schimb, ambasadorul Republicii Populare Bangladesh în România, Daud Ali, a declarat pentru InfoMigrants că este la curent cu astfel de acuzații. Dar, cum lucrătorii nu depun niciodată vreo plângere, el nu îi poate ajuta. „Mulți dintre ei ne spun: «Am fost înșelați, dă-ne de lucru!». Dar, când le cerem să numească vinovații, ei spun «Dacă spun, voi fi în pericol. Nu pot spune». Am încercat să găsim o soluție, dar până acum niciun singur lucrător nu a avut probleme atunci când a dat nume. Probabil că există aproximativ 1.600 de agenții înregistrate în Bangladesh. Nu toate sunt rele. Dacă nu obținem informații exacte, împotriva cui vom lua măsuri?”.

Peste 7000 de muncitori din Bangladesh lucrează în România

Potrivit datelor oficiale, în România lucrează cel puțin 7.000 de muncitori din Bangladesh.

În 2022, autoritățile de la București au dublat cotele pentru lucrătorii străini, de la 50.000 în 2021, la 100.000 în 2022. Această schimbare a propulsat rapid România ca una dintre destinațiile preferate pentru miile de lucrători din Bangladesh, care speră să câștige mai mulți bani și o viață mai bună în străinătate.