Cum încep cursurile în școlile din țară. Ministerul Educației a transmis situația scenariilor decise
Ministerul Educației și Cercetării a transmis, vineri, situația scenariilor pentru încererea anului școlar, conform hotărârilor luate de responsabilii din teriroriu. În cele cele mai multe școli, peste 12.600, elevii vor merge în clase, în timp ce în aproape 240, țoți copiii vor participa la activitățile educaționale online.
„În urma propunerilor înaintate de către consiliile de administrație ale unităților de învățământ, comitetele județene/al municipiului București pentru situații de urgență (CJSU/CMBSU) au emis hotărârile privind scenariul de funcționare pentru fiecare unitate de învățământ, valabil pentru începutul de an școlar 2020-2021”, a transmis Ministerul Educației și Cercetării, printr-un comunicat de presă.
Aproape 5.000 de școli, în scenariul galben
Situația scenariilor, conform raportării efectuate de inspectoratele școlare județene:
- 12.610 de unități de învățământ în Scenariul 1 (S1): participarea zilnică (față în față) a tuturor preșcolarilor și elevilor în unitățile de învățământ, cu respectarea și aplicarea tuturor normelor de protecție sanitară;
- 4.892 de unități de învățământ în Scenariul 2 (S2). Acesta presupune participarea zilnică (față în față) a tuturor preșcolarilor și elevilor din învățământul primar, a elevilor din clasele a VIII-a și a XII-a, cu respectarea și aplicarea tuturor normelor de protecție, respectiv revenirea parțială (prin rotație de una-două săptămâni) a elevilor din celelalte clase de gimnaziu și liceu, cu respectarea și aplicarea tuturor normelor de protecție;
- 238 de unități de învățământ în Scenariul 3 (S3): participarea tuturor preșcolarilor și elevilor la activități/lecții online;
- 7 unități de învățământ au optat pentru scenarii mixte (S2+S3). Varianta s-a aprobat avându-se în vedere situațiile specifice în care aceste școli se regăsesc: o parte sunt în curs de reabilitare, iar în altele există cazuri medicale particulare la clasă, astfel încât se impune învățarea online.
Potrivit MEC, consiliile de administrație de la nivelul fiecărei unități de învățământ au adoptat propunerile în funcție de analiza situației epidemiologice efectuate la nivel național de către direcțiile de sănătate publică și Institutul Național de Sănătate Publică (comunicată în data de 7 septembrie), de infrastructura și de resursele existente în fiecare unitate de învățământ.
Astfel, potrivit analizei, în 2.728 de localități numărul de cazuri de noi îmbolnăviri, confirmate în ultimele 14 zile, este mai mic de 1 la 1.000 de locuitori, în 410 localități numărul de cazuri de noi îmbolnăviri, confirmate în ultimele 14 zile, se situează între 1 și 3 la 1.000 de locuitori, iar în 43 de localități numărul de cazuri de noi îmbolnăviri, confirmate în ultimele 14 zile, este mai mare sau egal cu 3 la 1.000 de locuitori.
Potrivit ordinului comun al ministrului educației și cercetării și al ministrului sănătății nr. 5.487/1494/01.09.2020, criteriul epidemiologic în baza căruia unitățile/instituțiile de învățământ stabilesc unul dintre cele trei scenarii de funcționare este rata incidenței cumulate, respectiv: numărul total de cazuri noi din ultimele 14 zile raportat la 1.000 de locuitori.
În Capitală, 595 de școli și licee vor începe activitatea pe 14 septembrie în scenariul galben, adică învățământ hibrid/mixt, iar 24 de unități școlare vor fi în scenariul roșu, adică învățământ exclusiv în online, conform Comitetului Municipiului București pentru Situații de Urgență (CMBSU).