Cum vor recupera elevii vacanța suplimentară? Declarațiile ministrului demis Sorin Cîmpeanu
Elevii din învățământul preuniversitar de stat care au intrat în vacanță suplimentară ar urma să recupereze zilele de școală în ianuarie, conform unei declarații a ministrului demis al Educației, Sorin Cîmpeanu.
În urma ședinței de săptămâna trecută de la Palatul Cotroceni, organizată pentru stabilirea restricțiilor cu scopul combaterii pandamiei de COVID-19, președintele Klaus Iohannis a anunțat că, începând de luni, 25 octombrie, vacanța, care era oficial valabilă pentru cei mici s-a extins și la gimnaziu și liceu. „S-a decis azi ca această vacanță să fie valabilă nu numai pentru ciclul primar, ci și pentru gimnaziu și liceu pentru două săptămâni. Deci începând de luni este vacanță școlară”, a spus șeful statului.
Ulterior, în 22 octombrie, ministrul Educației a semnat două instrucțiuni, pentru învățământul preuniversitar și universitar. Astfel, în perioada 25 octombrie – 5 noiembrie preșcolarii și elevii din învățământul primar, gimnazial, liceal, profesional și postliceal sunt în vacanță, iar pentru universitar se recomandă trecerea în online a tuturor activităților în perioada 25 octombrie – 5 noiembrie, cu excepția facultăților de medicină.
Școală cu prezență fizică din 3 ianuarie
„Cele două săptămâni de vacanță suplimentară sunt convins că se vor transforma în două săptămâni de școală cu prezență fizică între 3 și 14 ianuarie, pentru gimnaziu și liceu, respectiv într-o săptămână cu prezență fizică, între 10 și 14 ianuarie, pentru ciclul primar”, a declarat Sorin Cîmpeanu, pentru site-ul educatieprivată.ro.
În ceea ce privește modului în care școala va continua după această vacanță, respectiv din 8 noiembrie, ministrul spune că decizia va fi anunțată pe 5 noiembrie, când va fi și reglementată printr-un ordin de ministru.
„Nu se pierde nicio zi de școală nici din semestrul 1, nici din semestrul 2. Cele două săptămâni sunt maximul ce poate fi recuperat în așa fel încât datele de examene să fie cele cunoscute, fără a se pierde nicio zi de cursuri. Acest lucru va face obiectul unui ordin de ministru semnat în 5 noiembrie, pentru modificarea structurii anului școlar, așa cum se precizează în Hotărârea CNSU nr. 91 și așa cum am anunțat deja public. Data de 5 noiembrie e data la care vom avea o situație certă din punct de vedere epidemiologic și nu supoziții. Înțelegem pierderile din cauza lipsei de predictibilitate însă situația epidemiologică numai predictibilitate nu ne oferă”, a declarat Sorin Cîmpeanu, potrivit sursei citate.
Recuperarea se suprapune cu începutul semestrului al II-lea
Oficial, conform structurii anului şcolar 2021-2022 regelementată prin Ordinul 3.243/2021, copiii din grădiniţe şi elevii din clasele primare au vacanţă între 25 şi 31 octombrie, iar vacanţa de iarnă a elevilor este programată între 23 decembrie şi 9 ianuarie.
Astfel, o parte din perioada menționată de ministrul Sorin Cîmpeanu, o săptămână, între 10 și 14 ianuarie, coincide cu prima săptămână oficială de școală din semestrul II, conform ordinului nemodificat amintit:
Anul şcolar 2021 – 2022 se structurează pe două semestre, după cum urmează:
Semestrul I are 14 săptămâni de cursuri dispuse în perioada 13 septembrie 2021 – 22 decembrie 2021.
- Cursuri – luni, 13 septembrie 2021 – miercuri, 22 decembrie 2021
- În perioada 25 – 31 octombrie 2021, elevii claselor din învăţământul primar şi copiii din grupele din învăţământul preşcolar sunt în vacanţă.
- Vacanţa de iarnă – joi, 23 decembrie 2021 – duminică, 9 ianuarie 2022
Semestrul al II-lea are 20 de săptămâni de cursuri dispuse în perioada 10 ianuarie 2022 – 10 iunie 2022
- Cursuri – luni, 10 ianuarie 2022 – joi, 14 aprilie 2022
- Vacanţă de primăvară – vineri, 15 aprilie 2022 – duminică, 1 mai 2022
- Cursuri – luni, 2 mai 2022 – vineri, 10 iunie 2022
- Vacanţa de vară – sâmbătă, 11 iunie 2022 – data din septembrie 2022 la care încep cursurile anului şcolar 2022 – 2023.