Prima pagină » Social » DECES. Cum a murit un turist de 45 de ani în Retezat, după ce a urcat pe munte. S-a oprit să se odihnească, apoi i s-a făcut rău

DECES. Cum a murit un turist de 45 de ani în Retezat, după ce a urcat pe munte. S-a oprit să se odihnească, apoi i s-a făcut rău

DECES. Cum a murit un turist de 45 de ani în Retezat, după ce a urcat pe munte. S-a oprit să se odihnească, apoi i s-a făcut rău

Un turist român a murit duminică în apropierea lacului Bucura , la 2.040 metri altitudine, în Masivul Retezat, după ce i s-a făcut rău, acesta fiind declarat mort după 90 de minute în care salvamontiştii prezenţi în zonă au încercat să-l resusciteze.

„Bărbatul a urcat până la lacul Bucura. S-a oprit să se odihnească, iar apoi, dintr-o dată, i s-a făcut rău şi nu s-a mai putut ridica de jos. Salvamontiştii care se aflau la refugiul Bucura, în imediata apropiere, au încercat să-l resusciteze timp de 90 de minute, însă, din păcate, fără rezultat”, a declarat  pentru Agerpres, şeful Serviciului Public Judeţean Salvamont Hunedoara, Ovidiu Bodean.

S-a solicitat și un elicoptar, dar nu a putut decola

Potrivit acestuia, salvamontiştii au solicitat şi prezenţa unui elicopter, dar aparatul nu s-a putut deplasa la faţa locului din cauza condiţiilor meteo dificile din staţia de decolare.

Bărbatul avea 45 de ani şi locuia în comuna Sălaşu de Sus, judeţul Hunedoara.

Două echipe de salvamontişti, cu un număr total de 12 salvatori montani, au preluat trupul neînsufleţit al bărbatului şi l-au transportat până într-un loc unde a putut fi preluat de Serviciul Judeţean de Medicină Legală Hunedoara, în vederea efectuării necropsiei şi stabilirii cauzei decesului.

Pericol de avalanșe la munte

Temperaturile scăzute și ninsorile de la începutul lunii iunie au dus la formarea unui strat consistent de zăpadă. Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a avertizat la începutul lul lunii că, din cauza topirii zăpezii, ca urmare a temperaturilor crescute din zilele de iunie, există riscul declanșării de avalanșe în Munții Făgăraș și Bucegi.

Astfel, în Munții Făgăraș și Bucegi, la altitudini de peste 2.000 de metri, zăpada a măsurat la începutul lunii 25 cm la Bâlea-Lac și 59 cm la Vf. Omu.

Un strat mai redus de zăpadă a fost înregistrat la stațiile meteorologice din celelalte masive montane din țară: 3 cm la Iezer, 2 cm la Ceahlău-Toaca și 1 cm la Călimani.

Recomandarea video

Mediafax
Vin ninsorile: meteorologii anunță unde va fi zăpadă de Crăciun. Jumătate de țară sub cod galben
Digi24
Bloggerii ruși îi fac imagine lui Putin cu poze din România. Fotografii de la SRI Antitero ilustrează „trupele rusești, bine echipate”
Cancan.ro
Mălina Guler S-A SINUCIS?! Mesajul prin care și-a anunțat dispariția a fost făcut public abia acum
Prosport.ro
FOTO. Antrenoarea de tenis care predă în rochii îndrăznețe și pantofi cu toc a atras atenția tuturor
Adevarul
Decizie disperată: Antena 1 își vrea banii înapoi, după ce a plătit o avere pentru difuzarea Cupei Mondiale. Alt post TV ar urma să transmită o parte din meciuri
Mediafax
Crăciun sub imperiul zăpezii și al frigului în București
Click
Cum se coace corect cozonacul. Temperatura potrivită pentru cuptorul electric și pe gaz
Digi24
„Teamă în rândul duşmanilor”. Liderul de la Casa Albă dezvăluie un plan pentru nave de război „clasa Trump”, mai mari și mai puternice
Cancan.ro
Oana Mizil a fugit din țară cu fetița! Unde se ascunde acum fosta iubită a lui Marian Vanghelie
Ce se întâmplă doctore
Cum se menține în formă Ricky Martin, la 53 de ani! Zeul latino care sfidează timpul
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Fenomenul „range anxiety” ar putea determina VW să doteze mașinile electrice cu motoare pe benzină
Descopera.ro
Structuri misterioase detectate în Cosmos!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Soțul tău are o amantă tânără! Îmi pare rău!
Descopera.ro
Confirmat științific: care este efectul îmbrățișărilor asupra corpului uman?