Departamentului pentru Românii de Pretutindeni a anunțat, marți, demararea Programului Sprijinirea educației în limba română.
În contextul în care educația reprezintă cel mai eficient și cel mai trainic vector de conservare și dezvoltare a identității naționale, pentru anul în curs, Departamentul pentru Românii de Pretutindeni a stabilit acest domeniu unul prioritar de intervenție și a lansat Apelul competitiv de selecție a beneficiarilor de granturi pentru Programul Sprijinirea educației în limba română, a anunțat instituția.
Miercurea trecută, 31 august a fost sărbătorită Ziua Limbii Române, o sărbătoare a celor care, oriunde s-ar afla, gândesc, vorbesc și simt românește.
Potrivit estimărilor Departamentului, numărul românilor de pretutindeni este estimat în acest moment la aproape 10 milioane, incluzându-i atât pe românii care trăiesc în comunitățile din diaspora, cât și pe cei care trăiesc în comunitățile istorice/tradiționale din țările aflate în vecinătatea României. Estimările indică existența unei distribuții echilibrate a românilor de pretutindeni, între cele două mari componente reprezentate de diaspora, pe de o parte, și de comunitățile istorice/tradiționale, pe de altă parte.
„Însușirea și folosirea limbii române, în paralel cu transmiterea elementelor de cultură și civilizație românească, de istorie și geografie a României, vizează cel mai important segment al comunității românești din afara granițelor, tânăra generație. Aceasta deține cel mai important rol în perpetuarea și dezvoltarea sentimentului de apartenență la identitatea românească”, se arată în informarea Departamentul pentru Românii de Pretutindeni.
Programul Sprijinirea educației în limba română este structurat pe două linii:
Linia A) asociaţiile, fundaţiile, unităţile de cult, organizaţiile neguvernamentale ale românilor din afara granițelor, pentru achiziționarea de mobilier școlar, echipamente IT, copiatorare/imprimante, pentru activități educative în limba română – valoarea este de minim 50.000 de lei pentru un proiect, dar nu mai mare de 120.000 de lei.
Linia B) asociaţiile, fundaţiile, unităţile de cult, organizaţiile neguvernamentale ale românilor din afara granițelor, care au încheiat acorduri de parteneriat cu unitățile de învățământ publice cu predare în limba română din afara granițelor pentru dotarea claselor – valoarea este de minum 25.000 de lei /clasă, dar nu mai mult de 50.000 de lei/clasă.
Ordin Nr. 266 Din 05.09.2022 Privind Aprobarea Programului Sprijinirea Educatiei in Limba Romana Si a Ghidu… by Gandul.info on Scribd
Programul se derulează până la sfârșitul anului, dar cererile se depun până cel târziu în 20 septembrie.
Condițiile de acordare, utilizare și decontare a sprijinului financiar sub formă de grant pot fi consultate pe site-ul Departamentului, secțiunea Finanțări. Documentele necesare se regăsesc pe pagina dedicată de pe site-ul instituției.
Echipa Departamentului pentru Românii de Pretutindeni stă la dispoziție celor interesați pentru informații suplimentare, clarificări și îndrumări în vederea accesării fondurilor nerambursabile la adresa de mail [email protected].