DESCHIDERE. În sfârșit, se va putea circula de sâmbătă pe Pasajul Nicolae Grigorescu, după 10 ani de la demararea lucrărilor!
Primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, a anunțat, joi, pe facebook, că Pasajul Nicolae Grigorescu – Splai Dudești se va deschide de sâmbătă circulației. Acesta este unul dintre proiectele de infrastructură din București care a stagnat foarte mult.
„Am finalizat încă un proiect major, pe care l-am găsit blocat și în stadiu de execuție de doar 10%.
Acesta înseamnă un pas important către un trafic mai lejer și mai rapid între nordul și sudul Bucureștiului.
După 10 ani de la începutul lucrărilor! Plus proiectarea și discuțiile preliminare, vreo 13 ani!! Enorm!!
Străpungerea Nicolae Grigorescu-Splai Dudescu este finalizată și se va putea circulă pe pasaj începând de sâmbătă!”, a scris pe Facebook Gabriela Firea.
Înălțarea liniilor de tensiune nu era prevăzută în proiect
Potrivit edilului Capitalei, lucrările de înălțare a liniilor de tensiune nu au fost prevăzute în proiect.
„După finalizarea lucrărilor de înălțare a liniilor de înaltă tensiune, care nu au fost prevăzute în proiectul inițial, constructorul a intrat la realizarea ultimelor detalii la pod și drum.
Au fost așternute ultimele straturi de asfalt între Bulevardul Nicolae Grigorescu și pod, au fost realizate marcajele rutiere, rețeaua de iluminat public este funcțională iar zilele acestea va fi conectată în sistem semaforizarea. În paralel, a fost finalizată rampa de urcare pe pod și se lucrează la cea de coborâre.
Istoricul acestui proiect
Potrivit Gabrielei Firea, proiectul a fost blocat aproape șase ani din cauza exproprierilor și a studiului de fezabilitate întocmit prost.
Nu s-a ținut cont de toate condițiile din amplasament (rețele edilitare, colector care însoțește Dâmbovița) și nici nu a fost prevăzută inițial ridicarea liniilor de înaltă tensiune din zonă.
Pentru continuarea investiției, s-a dispus relocarea tuturor rețelelor de utilități, finalizarea exproprierilor, întocmirea unui studio de coexistență între Enel și Transelectrica și încheierea unui contract de proiectare și execuție prin care să se înalțe liniile de tensiune.