Destin zguduit de suferință la numai 16 ani. Daniel are nevoie de un TRATAMENT special în Turcia
Daniel își poartă povara pe umeri încă de la vârsta de cinci ani, când primele simptome ale unei tumori osoase au apărut pe umărul stâng.
„Se plângea că îl doare mâna. Am observat că avea un os ieșit în afară și am mers la medic. La aflarea diagnosticului, eu și soțul am fost șocați. Nu puteam accepta situația. În anul respectiv ne-am îmbolnăvit amândoi cu inima. Este un chin să vezi cum copilul tău suferă și nu poți face nimic să-l alini”, ne-a mărturisit mama micuțului printre lacrimi.
Au urmat 11 ani de chin: injecții, tratamente invazive, intervenții chirurgicale. Dacă la cinci ani nu știa cu adevărat ce i se întâmplă, la a doua intervenție avea deja șapte ani și a înțeles că viața lui nu e ca a unui copil obișnuit, care râde, se joacă, se bucură. În schimb, Daniel a suportat, zi de zi, noapte de noapte, dureri inimaginabile. Cel mai mult l-a afectat însă momentul în care nu a mai putut merge.
„Mi se rupe sufletul când îl văd în scaun cu rotile. Și-ar fi dorit să alerge, să joace fotbal, să meargă la școală. Nimic din toate acestea nu mai este posibil în acest moment. Singura lui speranță este un tratament inovator în străinătate. Numai investigațiile preliminare se ridică la peste 8.000 de euro, nu mai vorbim de costurile tratamentului ulterior”, au spus părinții.
În familia Dobreanu, tatăl lucrează în agricultură, iar mama este asistentul personal al lui Daniel. Cele două salarii care intră lunar în casă abia le ajung pentru cheltuielile curente. Situația este cu atât mai copleșitoare având și o fetiță de opt ani, care încă nu înțelege pe deplin lupta fratelui său.
„Asociația „Salvează o Inimă” se alătură acestei bătălii, apelând la sprijinul dumneavoastră. Fiecare donație contează și poate aduce o schimbare semnificativă în viața acestui tânăr curajos. Împreună, putem face ca povestea lui Daniel să devină una de triumf asupra bolii”,a precizat Vlad Plăcintă, președintele Asociației „Salvează o inimă”.
Pentru donații din partea companiilor accesați: https://salveazaoinima.ro/daniel-dobreanu/
Denumire entitate: Asociația „Salvează o Inimă”
Cod de înregistrare fiscală: 31015982
Cont bancar (IBAN): Cont RON: RO 05 BTRL 0070 1205 W828 70 XX
Cont Euro: RO 28 BTRL EUR CRT 00 W828 7001
Cont USD: RO 68 BTRL USD CRT 00 W828 7001
Vă rugăm să specificați în transferul bancar, la detalii plată, numele: DANIEL DOBREANU