Diana, o tânără poliţistă, a salvat un adolescent de la moarte. Băiatul de 17 ani se spânzurase
O tânără poliţistă din Iaşi a salvat un adolescent de la moarte. Băiatul de 17 ani se spânzurase, dar Diana a reuşit să îl resusciteze.
„#Poliţistul zilei este azi, în opinia mea, agent de poliţie Diana Maftei, o poliţistă tânără, din promoţia septembrie 2019. Diana îşi desfăşoară activitatea într-o comună din jud. Iaşi şi azi, aflându-se în patrulare cu colegul său, au fost anunţaţi prin dispecerat despre faptul că un minor dintr-o comună învecinată a încercat să se spânzure, iar un sătean a intervenit în ultimul moment, tăindu-i funia.
Adolescentul se zbătea între viaţă şi moarte, intrase în stop cardiac atunci când poliţiştii au ajuns la faţa locului. Diana a sărit din maşină, începând să facă masaj cardiac băiatului, iar colegul său a chemat ambulanţa. Până la sosirea echipajului medical, cei doi poliţişti au jucat perfect rolul de paramedici.
Tânăra mea colegă, cu nici jumătate de an de experienţă, a acţionat eficient, ca la carte, victima fiind deja conştientă la urcarea în ambulanţă. Tânărul a ajuns la spital, dar acum e în afara oricărui pericol. Felicitări, Diana!”, scrie pe pagina de Facebook-Poliţiştii au umor.
Sursă foto: Facebook