Prima pagină » Social » DOCUMENTE EXCLUSIVE | Situație alarmantă la metrou: jumătate din trenuri nu vor mai circula pentru că nu li se asigură mentenanța, curățenia o fac mecanicii. Trenurile vor veni în stații la 10 minute și călătorii vor fi anunțați unde sunt aglomerații

DOCUMENTE EXCLUSIVE | Situație alarmantă la metrou: jumătate din trenuri nu vor mai circula pentru că nu li se asigură mentenanța, curățenia o fac mecanicii. Trenurile vor veni în stații la 10 minute și călătorii vor fi anunțați unde sunt aglomerații

Curățenia în garniturile de metrou este asigurată de vineri cu personalul de tren, cu mecanicii și cu muncitorii necalificați de la Metrorex, iar de luni vor circula doar jumătate din trenuri, la intervale de 10 minute, fiind luată în calcul chiar și ca numărul garniturilor de pe cele 5 magistratele să scadă și mai mult. Sunt doar câteva dintre consecințele suspendării activităților de mentenanță și salubrizare de către compania Alstom, în condițiile în care Metrorex nu și-a achitat datoriile restante acumulate față companie, datorii în valoare de 33 de milioane de euro. 

Potrivit documentelor obținute în exclusivitate de Gândul, firma Alstom Transport SA a notificat joi Metrorex că:

  • din 8 iulie vor fi suspendate activitățile de curățenie în toate trenurile de metrou;
  • din 11 iulie vor fi suspendate serviciile de mentenanță preventivă sau corectivă pentru 50% din trenurile de metrou.

Astfel, de luni 11 iulie, pe cele cinci magistrale vor circula doar 34 de trenuri de metrou, la intervale de câte 10 minute:

  • pe Magistrala 1 vor fi puse în circulație doar 9 treburi BM;
  • pe Magistrala 2 vor circula 9 trenuri CAF;
  • pe Magistrala 3 vor fi  7 trenuri BM;
  • pe Magistrala 4 vor circula 5 trenuri IVA;
  • pe Magistrala 5 vor fi doar 4 trenuri BM.

În cazul în care vreunul dintre aceste trenuri va avea o avarie, vor putea fi înlocuite doar de 2 trenuri BM, 1 tren CAF și 2 trenuri IVA.

Aceste trenuri vor fi verificate zilnic de Depoul Exploatare TEM și de firma Alstom Transporturi.

În condițiile în care garniturile de tren sunt reduse la jumătate, se vor lua măsuri de reducere și a timpului de întoarcere la capetele de linie. Astfel, la stațiile de rebrusare (întoarcere) Republica, Preciziei, Pipera și Berceni va fi personal de conducere TEM.

Metrorex ia în calcul și o posibilă înrăutățire a situației, care să ducă la retragerea din circulație a unui număr și mai mare de trenuri de metrou. Dacă se ajunge la această situație, călătorii vor fi anunțați în stații că se pot produce aglomerări.

”Operatorii de mișcare vor monitoriza circulația și vor asigura succesiunea între trenuri în mod egal de până la 10 minute pentru fiecare magistrală”, scrie în informarea transmisă de șefii serviciilor Material Rulant, Mișcare Circulație și Exploatare, document obținut de Gândul.

Discuțiile pe tema datoriilor dintre firma Alstom și Metrorex este una cunoscută. Firma Alstom a anunțat, în repetate rânduri, că ia în considerare suspendarea progresivă a serviciilor de mentenanţă a flotei de metrou în luna iulie, dacă Metrorex nu achită facturile restante, a căror valoare totală este echivalentă unui an de servicii prestate.

Metrorex așteaptă următoarea rectificare bugetară

Metrorex a răspuns pe data de 27 iunie acuzațiilor Alstom privind datoriile pentru serviciile de mentenanţă, afirmând că o parte din sumă a fost achitată, iar pentru plata integrală a datoriei, vor fi solicitaţi banii la următoarea rectificare bugetară.

„În urma articolelor apărute în presă referitoare la obligațiile de plata către Alstom Transport S.A., facem precizarea ca Metrorex a achitat o parte din sumele aferente serviciilor realizate în anul 2022 și continuă să plătească facturile ce vor fi emise în acest an.

Pentru achitarea integrală a obligatiilor de plată, va solicita sumele necesare la următoarea rectificare bugetară. Obiectivul principal al Metrorex este transportul călătorilor în condiții de siguranță, iar în acest sens, depunem toate eforturile pentru rezolvarea acestei situatii”, a fost precizarea făcută de directorul general Mariana Miclăuș.

Compania franceză Alstom acuză Metrorex

Compania franceză Alstom, care asigură mentenanţa metroului bucureştean, a vorbit în mai multe rânduri despre faptul că ia în considerare suspendarea progresivă a serviciilor de mentenanţă a flotei de metrou în luna iulie, dacă Metrorex nu achită facturile restante, a căror valoare totală este echivalentă unui an de servicii prestate.

Într-un interviu acordat News.ro, preşedintele Alstom pe Europa, Gian Luca Erbacci, a declarat că Metrorex datorează Alstom peste 33 de milioane euro, adică peste 160 de milioane lei, sumă ce corespunde unui an de plăţi restante.

”Metrorex ne datorează peste 33 de milioane euro. Această sumă corespunde unui an de plăţi restante. Între timp, am suportat toate costurile: ne-am plătit furnizorii la zi, am plătit salariile angajaţilor la zi. Din suma totală datorată, de peste 160 de milioane de lei, echivalentul a 33 de milioane de euro, peste 140 de milioane de lei provin din contractul anterior, pentru servicii prestate în cursul anului 2021, iar 20 de milioane de lei pentru facturi restante în contractul început la 1 ianuarie 2022. Câte companii îşi permit să continue să lucreze fără să fie plătite timp de un an?”, a declarat pentru News.ro preşedintele Alstom pe Europa, Gian Luca Erbacci.

Preşedintele Alstom Europe menţionează că în tot acest timp Alstom a plătit furnizorii şi salariile angajaţilor la zi, inclusiv o creştere salarială de 10% anul trecut şi anul acesta.

„Alstom realizează mentenanţa conform contractului, indicatorii de performanţă sunt îndepliniţi, aşa că avem nevoie de achitarea integrală a facturilor. Este nevoie de angajament de ambele părţi, nu mai putem fi singurii care susţinem financiar acest contract”, a spus el.

 Alstom este prezentă în România de 30 de ani

Compania peste 1.200 de angajaţi în principal în Bucureşti, Braşov şi Cluj-Napoca. Din acest total, aproximativ 350 sunt implicaţi exclusiv în activităţi de mentenanţă pentru flota de metrou din Bucureşti.

Restul angajaţilor Alstom lucrează în proiecte de modernizare feroviară, semnalizări şi infrastructură, pe coridorul feroviar Rin-Dunăre şi la Linia 5 a metroului Bucureşti. În ultimii ani, Alstom a devenit şi un furnizor de material rulant în România – urmând să livreze 20 de trenuri electrice inter-regionale de lung parcurs şi 13 trenuri de metrou pentru Linia 5 Bucureşti, potrivit News.ro.

Cunoscut jurnalist de investigatii, generatia presei anilor '90, prin condeiul căreia au trecut toate marile scandaluri ale ultimilor 30 de ani. Licențiat în Drept, specializat în nișa subiectelor ... vezi toate articolele
Mara Răducanu este jurnalist de eveniment. A terminat Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din București și a lucrat la mai multe publicații, precum Jurnalul național, Evenimentul ... vezi toate articolele

Citește și