Prima pagină » Social » Eduard, tânărul înecat în apele Mureșului, în continuare de NEGĂSIT/ „Băiețelul nu e singur, tatăl lui va avea grijă de el acolo sus”

Eduard, tânărul înecat în apele Mureșului, în continuare de NEGĂSIT/ „Băiețelul nu e singur, tatăl lui va avea grijă de el acolo sus”

„De ce mi i-ai luat, Doamne, cu ce ți-am greșit să îmi faci așa ceva?!”. Aceste cuvinte au fost scrise pe o rețea de socializare de Alina, mamă și soție îndurerată, care într-o dramă de nedescris și-a pierdut fiul, iar despre soț nu știe nimic, acesta fiind încă dispărut.

Eduard Buzura este în continuare dispărut.

Eduard Buzura, de negăsit

Tânărul dispărut în apele Mureșului se numește Eduard Buzura. Soția lui a fost salvată, dar nu și fiul, găsit înecat.

Tragedia care a șocat o țară întreagă s-a petrecut în seara de 30 aprilie. Eduard, alături de soția și fiul lui, plus alte 9 persoane, s-au urcat într-o barcă de lemn ce avea să se scufunde în apele Mureșului.

Persoana care conducea barca nu avea „permis” și se afla sub influența alcoolului. În plus, ambarcațiunea nu era înmatriculată.

Alina Buzura a fost salvată din apele învolburate ale Mureșului, dar băiețelul ei, în pofida manevrelor de resuscitare, nu a putut fi salvat. Trupul lui Eduard nu a fost găsit, deși căutările s-au extins.

De ce mi i-ai luat, Doamne, pe amândoi, cu ce ți-am greșit să îmi faci așa ceva… nu voi putea trăi niciodată fără ei doi…. ai mai lăsat și un copil fără tată, de ce mă pui în halul ăsta la încercare… Trebuia să fie cel mai frumos an și l-ai transformat într-un coșmar din care nu ne putem trezi. Vă voi iubi mereu”, a scris Alina pe o rețea socială.

Pe pagina de Facebook a Alinei au fost scrise numeroase mesaje de condoleanțe.

Sincere condoleanțe! Să treci peste această încercare grea… Nu putem simți durerea ta, dar ne doare sufletul că trebuie un om să treacă prin atâta greu în viața asta. Fii tare, iar pe ei să îi aibă Dumnezeu în dreapta sa! Băiețelul nu e singur, tatăl lui va avea grijă de el acolo sus!

Sincere condoleanțe… este cel mai greu moment dar Dumnezeu nu dă mai mult decât putem duce… iar tu vei reuși să duci aceasta durere grea. Dumnezeu să îi odihnească în pace!

Condoleanțe! Dumnezeu să îți dea putere să treci peste această durere! Vreau să mai adaug ceva pentru toți cei care critică în aceste momente grele!

  1. Acel om beat care a condus barca nu i-a urcat cu forța pe acești oameni în barcă. 
  2. Inconștiență?? Vorbiți despre asta? Dar oare câți oameni din Semlac și nu numai și-au plimbat copiii cu barca? Aceste persoane au vrut să meargă la un parc de distracții cu copiii, ghinionul a fost că nu a mers compa și au apelat la altceva. Imediat cum au urcat în barcă și-au dat seama că nu vor putea trece și intenția le-a fost de a se întoarce înapoi. Au văzut că sunt în pericol și au încercat să se salveze. Eu cred totuși că acesta a fost destinul lor… așa cum o parte din ei s-au salvat, Dumnezeu le-a dat zile… 

Să ne rugam la Dumnezeu să ne ierte, pentru că toți suntem păcătoși și doar El ne poate judeca! Și zic totuși să fim mai buni, din respect pentru cei care suferă acum”, sunt doar câteva dintre mesajele lăsate de români.

Autor
Marius Olaru este un jurnalist cu experienta, care a debutat in presa scrisa din Romania in anul 2000. De-a lungul carierei, a colaborat cu mai multe publicatii, atat din presa scrisa, cat si online, ... vezi toate articolele

Citește și